POVESTEA INGERULUI INTRUPAT

A fost odata un inger care se plimba prin Creatia lui Dumnezeu si zbura el asa printre planete, sori, stele, zbura purtat de vibratia Nemarginitului, contempland. Dintr-o data ii veni o idée. Sa zboare spre dimensiunile mai joase ale Creatiei.

Zburand el asa, auzi din neant o voce, un suspin si se apropie pentru a depista sursa sunetului. Ajunse langa o planeta frumoasa, albastra si stralucitoare. Langa planeta se afla Duhul ei care privea pierdut la aspectul sau material. 

Ajungand langa el, ingerul simti durere si amaraciune. Mama Gaia isi ruga copii sa nu-i mai faca rau, sa nu-i mai distruga corpul material golindu-i sangele din vene si ranind-o cu armele lor. De fiecare data cand oamenii faceau asta, Mama Gaia ii ierta si le canta un cantec de aducere aminte. 

Mama Gaia canta:

“Adu-ti aminte dragule, ca esti copilul meu si te iubesc nespus si doresc sa iti amintesti ca noi suntem Una si trebuie sa convietuim in armonie, in pace si sa iubim viata” 

Ingerul auzind cantul Mamei Gaia, se intrista si o intreba daca ii poate fi de folos, daca poate face ceva pentru a-i alina suferintele. Mama Gaia ii spuse ingerului ca omul a uitat ca Ea este o entitate vie si prin ignoranta lor, ei se distrug intre ei si in acelasi efort sustinut distrug viul, ruinandu-i esenta.

Durerea planetei se resfransese si in jurul ei, vibratia durerii se resfrangea astfel incat ingerului ii era foarte greu sa reziste in vibratiile acelea.O saluta pe Mama Gaia si ii promise ca intr-o zi se va intoarce si va deveni om, pentru a ajuta viata sa renasca si pentru a-I aduce aminte omului de originea lui. Pleca.

Ingerul zbura animat de o dorinta de a se intoarce cat mai repede pentru a o ajuta pe Mama Gaia si locuitorii ei, sa devina Una, asa cum sta scris in Legile Universale. Ajuns printre ingeri, el povesti si celorlalti, despre durerea planetei si despre cele ce se intampla acolo in dimensiunile inferioare ale Creatiei.

Ingerii se sfatuira si au luat hotararea ca unii dintre ei sa coboare pe Pamant, ajutand din interior planeta si pe fratii si surorile lor, sa-si reaminteaca de ei insisi.

Momentul sosi si ingerii se intrupara in oameni. Vom urmari de acum pe ingerul nostru de la care a pornit initiativa.

Acesta alese un loc anume de pe planeta si o familie a carei constiinta comuna era foarte scazuta, tocmai pentru a face lucrarea divina acolo. Se nascu intr-o zi de iarna si primul lui zambet aduse in inimile parintilor lui, o bucurie mare. Timpul trecea si ingerul nostru intrupat crestea. Avea aproape un an si jumatate si radea tot timpul. Se cuibarea la sanul mamei lui si cu manutele lui micute atingea fata mamei si o mangaia aducandu-I acesteia o satisfactie de nedescris. Macinati de neajunsuri, familia nu avea ce sa-I ofere ingerasului lor, insa el constient fiind ca este iubire ii ridica de fiecare data cand acestia cadeau in iluzia disperarii si vedeau viata doar prin ochii durerii. Observa ca de fiecare data cand el le oferea dragoste si dorea sa se joace cu el, parintii lui pareau pierduti, uitati in ei insisi, inchisi si stersi. Lucrurile simple nu mai puteau fi observate caci valoarea simplitatii se pierduse. Zambetului sau nu-i raspundeau alte zambete, atingerii lui, nu-i raspundea atingerea. Atunci realiza si experimenta primul fior al ruperii contactului cu Dumnezeu, cu Esenta, simtind vibratiile neputincioase ale familiei, care uitase sa impartaseasca iubirea, uitasera sa zambeasca, uitasera compasiunea si faptul ca viata le ofera bucurie prin lucrurile marunte.

Incerca pe cat posibil sa faca conexiunea care sa-I fi oferit raspunsul la intrebarea de ce. Pentru ce oamenii se purtau asa? Desi corpul lui fragil ascundea o esenta divina in manifestare, intelegerea acestui aspect cadea neputincioasa in rutina vietii vazute prin ochii familiei lui adoptive.

Timpul trecea si uitarea se cuibarea in fiinta lui, asa cum se cuibareste luna in mantia noptii cu stelele sclipitoare. Lupta interioara isi afisa terenul cucerind din ce in ce mai mult atentia asupra iluziei si efectelor ei.

Se imbracase in haina umana dar de fiecare data cand se uita la oameni realiza, ca el, nu se regasea in traditiile lor, in jocul lor si in aparenta unei identitati reale. In forul lui interior, el oprea trecerea timpului observand rutina si nimicul din ceea ce oameni se hraneau zilnic, realitatea lor era indusa in sfera exteriorului, iar perceptia lor asupra identitatii zacea intr-un coltisor al fiintei. Oameni se percepeau ca fiind doar corpul acesta, si nimic parea sa nu le indice ca se inselau in privinta adevaratei lor identitati.

Timpul isi punea din nou amprenta pe ingerul nostru si amintirea a ceea ce este cu adevarat si a originii sale, se scurgea din clepsidra realitatii, fiecare bob de nisip scurs era cate o amintire care parasea incet si dureros spatiul inimii. Amintirile s-au scurs, insa atunci cand totul parea ca o ia la vale, un bob de nisip din clepsidra, o amintire refuza sa se stearga de tot, bobul se blocase la jumatatea clepsidrei, refuzand sa cada in partea de jos a clepsidrei. Este amintirea legaturii cu Creatorul, cu Parintii Vietii, cu Izvorul nesecat de Iubire din care toate s-au nascut. Ingerul nici nu banuia ca acel bob, acea amintire a identitatii sale, va cantari in viitorul sau alegerea revenirii la Primordial, la Etern.

Cu atat de putin ramas in inima, fiinta ingerului pasi cu totul in iluzie. Identificarea cu lumea se realizase complet. Fiinta lui era transpusa, iar lumea, societatea, a completat in dosarul vietii lui, o idée de viata care corespunde majoritatii, ingerul nostru a fost imbratisat de anonimat. I s-a dat o educatie, l-au invatat o istorie, l-au integrat asa cum se cuvine cu botezul dualitatii.

Cuprins de uitarea adevaratei lui identitati, el deveni actor incepand sa joace rolul de om in piesa pe care ceilalti actori o jucau impreuna cu el. Porni in aflarea  originii lui. 

Continuare in partea a II-a

L.S.