CURAJUL

Cuvantul “curaj” este foarte interesant. El provine din latinescul cor, care inseamna inima, asadar a fi curajos insemna a trai cu inima. Si numai slabanogii traiesc cu capul; fiindu-le frica, ei se inconjoara de siguranta logicii. De teama, inchid toate usile si ferestrele- cu teologie, concept, cuvinte, teorii- si se ascund inauntru.

Calea inimii este calea curajului. Curajul inseamna sa traiesti in nesiguranta, inseamna sa traiesti in iubire si incredere, inseamna sa te avanti in necunoscut. Curajul inseamna sa mergi pe carari periculoase. Viata este periculoasa si numai cei lasi stiu sa evite pericolele, dar e drept ca ei sunt deja morti. Un om cu adevarat viu, plin de vitalitate, se avanta intotdeauna in necunoscut. Acolo exista primejdii, dar el, isi asuma riscul. Inima este gata vesnic sa-si asume riscul, inima este un jucator de noroc. Capul este afacerist. Capul calculeaza intotdeauna, e viclean. Inima nu e calculata.

Sa traiesti cu inima inseamna sa descoperi sensul vietii. Poetul traieste cu inima si, incetul cu incetul, el incepe sa auda in inima sunetele necunoscutului. Capul nu aude, el este departe de necunoscut. Capul e plin de cunoscut.

Ce este mintea ta? Este ceva ce ai cunoscut. Este trecutul mort, care s-a dus. Mintea nu este decat trecutul acumulat, amintirea. Inima este viitorul;inima este intotdeauna speranta, inima este intotdeauna undeva in viitor. Capul se gandeste la trecut, inima la viitor.

Viitorul urmeaza sa vina. Viitorul urmeaza sa fie. Viitorul mai are totusi o posibilitate, el va veni, vine deja. In fiecare clipa viitorul devine prezent, iar prezentul devine trecut.

Fiecare om din lume vrea sa fie autentic, pentru ca, fiind autentic, ai parte de multa fericire si bucurie. De ce sa fii fals? Trebuie sa ai curajul sa patrunzi mai adanc in tine si sa cauti raspuns la niste intrebari. De ce ti-e frica? Ce poate sa-ti faca lumea? Oamenii pot sa rada de tine; asta le face bine, rasul este un medicament, e sanatos. Oamenii pot sa creada ca esti nebun…insa nu fi nebun doar pentru ca asa cred ei.

Iar daca esti autentic in bucurie, in lacrimi, in dans, mai devreme sau mai tarziu vor exista oameni care sa inceapa sa te inteleaga, care sa inceapa sa se alature caravanei tale. Eu unul am pornit singur la drum si apoi oamenii mi s-au alaturat, si acum suntem o caravana mondiala. Eu n-am invitat pe nimeni; am facut doar ce am simtit ca vine din inima. Eu raspund numai in fata inimii mele, in fata nimanui altcineva. Tu raspunzi numai fata de fiinta ta. Nu i te opune, pentru ca daca i te opui, ea se sinucide, te distruge. Si ce ai de castigat? Chiar daca oamenii te-ar respecta, chiar daca ei te-ar considera un om serios si onorabil, lucrurile astea nu or sa-ti hraneasca fiinta, nu te vor face sa intelegi mai bine viata si frumusetile ei.

A trai pur si simplu nu inseamna intotdeauna a trai. Uita-te la viata ta. Poti s-o numesti binecuvantare? Poti sa spui ca este un cadou din partea existentei? Ai vrea ca acesta viata sa-ti fie data iar si iar?

Nu asculta de scripturi – asculta de inima ta. Asta este singura scriptura pe care ti-o recomand: asculta foarte atent, foarte constiincios si nu vei gresi niciodata. Si ascultandu-ti inima, nu vei fi divizat niciodata. Ascultandu-ti inima, vei incepe sa te deplasezi in directia buna, fara ca macar sa te gandesti la ce e  bine si ce e rau. Pentru noua omenire, intreaga arta va consta in secretul de a asculta inima in mod constiincios, cu atentie. Si a o urma, indiferent unde te duce ea. Da, uneori te va duce la primejdii, dar nu uita ca acele primejdii sunt necesare pentru maturizarea ta.

Calea increderii

Increderea este cea mai mare inteligenta. De ce n-au oamenii incredere? Pentru ca nu au incredere in inteligenta lor. Se tem ca s-ar putea insela. Le este frica; de asta se indoiesc. Indoiala se naste din teama. Indoiala se naste dintr-un fel de nesiguranta in propria inteligenta. Nu ai atata incredere in tine incat sa poti avea incredere in altcineva. Increderea necesita multa inteligenta, integritate. Ea necesita o inima mare. Daca nu esti destul de inteligent, te protejezi prin indoiala.

Daca ai inteligenta, esti gata sa te avanti in necunoscut, pentru ca stii ca, lumea intreaga de-ar disparea si ar ramen doar necunoscutul, tot te-ai descurca. Ai incredere in inteligenta ta. Indoiala e in garda; inteligenta e vesnic deschisa, pentru ca ea stie ca, orice s-ar intampla, ea poate sa faca fata provocarii, sa raspunda in mod corespunzator. Mintea mediocra nu are atata incredere in sine. Cunoasterea este mediocra. Starea de necunoastere inseamna inteligenta, inseamna constientizare, si este non-cumulativa. In fiecare clipa ceea ce se intampla dispare, nu lasa nicio urma, nicio urma existentiala. Iesi din ea iarasi pur, iarasi inocent, iarasi ca un copil. Nu incerca sa intelegi viata. Traieste-o! Nu incerca sa intelegi iubirea. Intra in iubire. Atunci vei cunoaste – iar acea cunoastere va veni din experienta ta.  Acea cunoastere nu va distruge misterul; cu cat cunosti mai multe, cu atat stii ca a ramas mai multe de cunoscut.

Viata nu e o problema. S-o privesti ca pe o problema, inseama sa faci un pas gresit. Ea este un mister care trebuie trait, iubit, experimentat.

De fapt, mintea care cauta mereu explicatii, e o minte fricoasa. Din cauza ca ii e frica, vrea ca totul sa fie explicat. Nu poate sa patrunda in nimic, inainte de a-i fi explicat. Dupa ce are explicatii, simte ca acel teritoriu este familiar;acum stie geografie, poate sa umble cu harta si indrumarul. Niciodata nu e gata sa patrunda pe un teritoriu necunoscut, netrecut pe harta, fara harta, fara ghid. Dar viata nu e asa, si nu se poate intocmi nicio harta, pentru ca viata este intr-o continua schimbare. Fiecare clipa este acum. Nimic nu e vechi sub soare, asa sa stii, totul e nou. E un dinamism extraordinar, o miscare absoluta. Numai schimbarea e permanenta, numai schimbarea nu se schimba.

Sursa: Extras din cartea –Curajul-Osho