CUM MASORI GRADUL DE CONSTIINTA AL OAMENILOR

De multe ori mi-a venit in minte sa testez gradul de constiinta al oamenilor cu care ma intalnesc, sau cu care interactionez in fiecare zi. M-am intrebat cum sa fac asta. In orice caz, imi pot da seama usor despre ce este vorba cand vine vorba despre oameni in general, deoarece am un simt innascut. Intr-o zi pe cand ma deplasam spre serviciu, am avut parte de o revelatie, Sinele mi-a revelat cum as putea masura gradul oamenilor de constiinta.

Mi-a suflat chiar asa – “Cine esti tu?”

Am ajuns la serviciu, am gasit niste postick-uri si am scris vreo 20 de intrebari cu – Cine esti tu?- pe fiecare fila. Am inceput apoi sa cutreier birourile si am impartit “lucrarea de control” colegilor. J Nu am tinut cont de nimic, de nicio scoala facuta de colegi, sau de ce statut are fiecare in parte, ca are origini de la tara, ca are origini de la oras, ca-i “director” sau “executant” s.a.m.d.

Am intrat in biroul directorului si am intrebat daca pot lasa biletelul cu “extemporalul” pe birou si am balmajit acolo ca este doar o curiozitate proprie. Obisnuiesc sa ma uit in ochii oamenilor cand discut cu ei si dupa ce le inmanam biletelul ii priveam in ochi fara ca privirea mea sa tradeze cam cu ce se mananca acest subiect.

Ma intrebam mereu in gand daca au macar constiinta de sine, nemailund in calcul sa ridice macar privirea catre cer si sa se intrebe simplu -daca mai exista si altceva in exteriorul lor. Dar ce spun de exterior, important este sa constientizeze cine sunt in interior. Rand pe rand veneau si ma intrebau la ce ma refer mai exact. Evident ii intrebam inca o data daca stiu cine sunt cu adevarat  si care este rolul lor. Grele intrebari trebuie sa fi fost pentru unii dintre colegii mei, deoarece  acestia ma priveau nedumeriti parca-ar fi spus ceva de genul : Ce-o mai vrea si asta cu intrebarile astea, de la mine?!

Colegul X a spus ca : “este un suflet pe pamant”. Ups, la asta nu ma asteptam… L-am chemat de-o parte si i-am spus ca ma bucura raspunsul lui, e bine ca se considera un suflet, o energie si nu se considera a fi corpul pe care-l priveste in oglinda. I-am multumit si am plecat

.

Colega Y a spus ca “ sunt o mama buna, o sotie excelenta “ Am intrebat-o daca merge la teatru si daca este atenta la actori si la rolurile lor, nestiind ca ii ridic la fileu ceva mai profund decat rolurile pe care le percepe despre cine ar fi cu adevarat.

Colegul Z a luat un pic in deradere intrebarea si auzindu-ma el odata ca vorbeam despre “conspiratii si extraterestrii”,  isi aminti de reptilieni in special si mi-a raspuns: “EU SUNT TATAL REPTILIENILOR”. Citind biletul cu raspunsul nu am stiut daca sa ma intristez sau sa ma bucur ca stie cine este cu adevarat. Interesant punct de vedere, fie spus si in joaca. 

Colegul A mi-a spus ca: “ Eu sunt eu si sunt unic, acesta fiind cel mai important lucru. Nu sunt perfect, fiind format dintr-un amestec de calitati si defecte…cu toate astea, nu ma cunosc pe deplin, avand momente cand ma descopar prin ochii celorlalti”.   Colegul A mi-a relatat ca nici la BAC nu a fost nevoit sa se duca asa profund in datele “problemei”, care sa necesite o asa concentrare si reflectare. Pesemne BAC-ul nu reprezinta o asa “problema” pe cat o ridica aceasta simpla intrebare. Mai bine dau Bac-ul la “N” materii, decat sa ma intrebi asta J) Am ras copios impreuna referitor la “extemporalul” dat.

Colega B a adus biletelul si nu a mai asteptat sa citesc, zicandu-mi direct “Sunt mama, sotie si sunt o buna prietena” Doar atat esti?, am intrebat eu. Pai ce sa mai fiu? zise ea. Altceva???

Colegul C, la fel ca si Colegul X a spus ca este “Un suflet pe aceasta planeta”. Acum sa vedem daca poate sa dezvolte ce este…   Mai C, si ce rol ai aici, pe Pamant? Astept inca raspunsul. 

Colega H a reflectat putin si apoi mi-a pus pe birou biletul. Colega H este”un suflet bun intr-un corp imperfect, ce uneori nu se poate integra intre alte suflete”  

Colega M a spus ca: “Este o fiinta sensibila, care uneori poate fi ranita foarte usor. Este foarte buna si uneori aceasta bunatate se interpreteaza gresit de ceilalti din jur. 

Colega D a scris pe bilet ca este exact numele pe care il are. 

Am pierdut cateva bilete ale unor colegi, dar nu se supara nimeni, caci ne-am jucat frumos.  

Fiecare poveste in scena vietii o scrie fiecare, fiecare act il jucam cu desavarsire, si in urma acestor roluri pe care le jucam, Dumnezeul din noi experimenteaza, Dumnezeul din noi se perfectioneaza creand noi naratiuni, noi povesti, noi acte de jucat. Nimic nu este la fel, desi uneori ni se pare ca lucrurile sunt asemanatoare, sau chiar par identice, dar ele nu sunt. 
 

Nimic nu este la fel, iar cu cat ajungi mai aproape de intelegerea faptului ca esti scanteie divina si calatoresti in vastul Plurivers pentru a da insemnatate, pentru a gasi in fiecare lucru pe care il faci sau creezi oglinda lui Dumnezeu, sau oglinda Sursei, vei fi multumit/a ca ai adaugat plus-valoare acestei Creatii  Supreme din care faci si facem parte. 

Mi s-a parut extrem de interesanta acesta mica joaca a mea, si dupa cum spuneam in articolele pe care le scriu, noi practic ne intalnim cu noi insine in diferite stadii de evolutie si ne ajutam intre noi oglindindu-ne unii in altii, pentru a duce povestea mai departe, mai aproape de adevarul nostru interior.

Daca intrebarea pare sa fie incompleta, si nu pare sa spuna multe, atunci putem sa ne intrebam cine suntem noi cu adevarat???

Cristian