marți, 8 mai 2018

CIVILIZATII EXTRATERESTRE








Iata, aveti in fata un subiect tabu, pentru o majoritate covarsitoare, alaturi de sexualitate si profunzimile ei, acest subiect este pe cat de ocultat, pe atat de indelung discutat, si de foarte multe ori dus in derizoriu.  Daca ar fi sa spun sincer, inainte cu 8-10 ani, daca vroiai sa discuti deschis despre acest subiect, multi te luau in ras, sau spuneau ca nu esti in toate mintile, insa datorita schimbarilor in constiinta colectiva care au loc acum pe planeta, putem in sfarsit sa aducem in prim-planul atentiei si acest subiect.

Lasand la o parte faptul ca, la nivel inalt – “jocurile sunt facute”, in sensul ca se cunosc multe detalii si pe deasupra exista multe dovezi ale existentei fratilor/surorilor- nostrii/noastre, care inteleg a experimenta viata si in alte forme sau dimensiuni, pe planete asemanatoare sau chiar diferite de ce cunoastem noi a fi casa noastra, Terra.

Acum se impune o intrebare simpla si la obiect pe care o pun scepticilor, in general. Credeti ca imensul spatiu in care suntem, ar fi irosit asa pur si simplu, fara a exista viata decat pe planeta noastra minuscula??? Va rog sa treceti peste multele minciuni si manipulari care au loc de 40-50 de ani incoace, care se servesc incontinuu. Treceti peste! Intrebati-va inima si simtiti adevarul la nivel intuitiv. 

Poate ca unii dintre voi veti spune ca, vorbesc din auzite sau am vazut multe emisiuni la televizor, insa tin sa va linistesc si sa va spun ca vorbesc din experienta. Legat de acest subiect, va pot spune ca mi-au fost revelate multe informatii in vise lucide, dar si in plan fizic, coroborat cu deschiderea catre subiect si mai ales deschiderea mintii.

Totul s-a intamplat in 2012 cand planeta a trecut un prag energetic, care a propulsat-o intr-un alt plan favorizand astfel o trezire in masa din matrix-ul, din iluzia in masa aplicata in mod hipnotic asupra Umanitatii, prag cand pot considera ca m-a trezit la esenta mea divina.   Acesta a fost clik-ul care a luat valul de pe ochi si piesele au fost puse cap la cap. 

Datorita energiilor care au inceput sa invadeze in sens pozitiv planeta, centrii mei energetici au inceput sa lucreze normal, am inceput sa scap de limite, de energii care stagnau in campul meu auric si ma faceau sa ma simt greu si trist, am lucrat la taierea corzilor energetice prin care pierdeam energie inutil, am stat si am analizat multe neintelegeri, prejudecati, judecati pe care le aveam in raport cu mine si implicit cu ceilalti cu care interactionam. Am inceput sa vad mai departe decat imi dadeam voie sa vad. Am avut curaj si am continuat calatoria de la punctul in care ma consideram invins sau de la punctul in care am inceput sa redescopar viata si esenta ei. M-am recentrat, as putea spune.

Dupa cum ziceam, avand deschidere si un interes nemaintalnit in a descoperi, multe mi s-au revelat. Am inceput sa am perceptia multidimensionalitatii Sinelui, ceva de genul ca exist in acelasi timp in mai multe dimensiuni, senzatia ca ma alungesc, ca ma expandez dincolo de ceea ce poate accepta mintea mea. Multidimensionalitatea mai poate fi asemanata si cu Mintea Cosmica, pe care daca ajungi sa o accesezi, vei avea trairea completa ca te-ai contopit cu Multiversul, cu Creatorul, simtind ca esti o parte din Intreg si totusi Intregul. 

Visele lucide au inceput sa apara si orizonturi noi se intrevedeau. Ceea ce intotdeauna am simtit si nu neg nici macar 1 % ca nu s-ar fi intamplat este prezenta de spirit si luciditatea cu care percepeam totul in jurul meu, de parca as fi vazut un film extrem de real, in care jucam rolurile diferite. 

Intr-o realitate intre-patrunsa din tesatura Vesnicul Acum, m-am vazut in Egiptul antic, coborand niste trepte ale unei piramide mari, iar in stanga si dreapta mea, erau egipteni exact asa cum ii stiti din filme, cu costumatia specifica, care aruncau cu flori deasupra capului meu. In stanga mea cumva in sus, era o platforma pe care o nava cosmica de dimensiuni medii tocmai ateriza. Admiram tot acest décor antic si ma simteam de acolo, dar totusi stiam ca am plecat printr-un portal aborbit si total constient de ce se intampla. Da, totul incepe cu o senzatie de aspirare , ca si cand esti atras intr-un portal interior si te trezesti in alta parte, ai perceptia ca esti Tu, dar intr-un alt corp, de cele mai multe ori. 

Intr-un alt vis constient, ma uitam pe cer si vedeam o stea care straluceste. In jur auzeam o discutie despre extraterestrii a unor persoane pe care nu le cunosteam, in afara de un vecin de bloc. Imi amintesc ca am zis ca o sa le demostrez eu adevarul, referitor la extraterestrii, deoarece auzeam numai minciuni si multe prejudecati.  Uitandu-ma cu atentie, observ ca este luna care se tot apropria de Terra marindu-se din ce in ce mai mult.  Luna se opri deasupra mea si incepu sa se roteasca cu putere. Deodata ea se transforma intr-o nava cosmica care avea o gramada de leduri colorate stralucitoare. Am trimis catre acea nava energia mea de comunicare si comuniune sub forma unui val.  Ma uit cumva in dreapta mea si vad acele persoane care se uitau inmarmurite la intregul spectacol. De ce se uitau inmarmurite? Deoarece eu levitam catre nava, eram in aer si usor aspirat catre centrul ei. Nu am simtit frica, din contra am simtit ca sunt Eu, o bucurie de nedescris. Imi mai amintesc ca acel vecin, era cu mana ridicata spre mine, ca si cand nu reusea sa-si explice ce vedea, puteam citi uimirea amestecata cu frica de pe fata lui si a lor.  Le-am zis sa nu se teama, caci sunt prietenii nostrii si vor sa ne ajute.

 Un alt contact a avut loc intr-un vis lucid in care m-am trezit intr-o nava cosmica in fata unui pupitru de comanda cu multe monitoare, iar pe unul dintre ele era o imagine cu planeta Pamant. Mi se explica cumva ceva, deoarece eu puneam intrebari. Am fost intrerupti de doi barbati care au intrat pe o usa care a culisat in parti, deschizandu-se pe mijloc. Unul era inalt de aproximativ 2,5 m, poate chiar mai inalt, cu parul blond, ten albicios, foarte frumos, iar celalalt era neagru cu parul carliontat, un pic mai scund decat cel blond, cu parul scurt si foarte muschiulos. Cel de culoare neagra avea ochii bleo patrunzatori, si imi amintesc ca nu-mi mai luam privirea de la muschii lui bine definiti. Cel de culoare avea o imbracaminte din piele si o aliura ce impunea respect, privirea ca de gheata dar totusi blanda. M-au invitat sa ma alatur lor intr-o alta incapere si mi s-a spus sa ma fac comod. M-am asezat pe un fotoliu futurist si am privit in jurul meu la toti cei prezenti. In acel moment ii cunosteam pe toti, stiam fiecare cine este si ce rol sau misiune are de indeplinit. Am remarcat din randul lor o femeie cu trasaturi fine care emana o putere interioara aparte. Femeia m-a intrebat daca m-am acomodat si daca totul este in regula.  Am raspuns ca da si de indata am inceput sa discutam subiecte despre care nu imi mai amintesc. 

Un alt vis lucid sau mai bine zis experienta lucida pe care am avut-o intr-o noapte, a fost cand m-am trezit in fata unui ceas sau orologiu si uitandu-ma la el, am vazut ca ambele limbi erau in dreptul orei 12. Am remarcat ca totul in jur era FULL HD, culorile erau mai vii decat in realitate, ai senzatia ca aici pe Terra nu poti vedea cu ochii fizici tot ce are natura de oferit. Acum nu prea stiu cum sa va pot relata ce-am vazut, caci cuvintele par sarace la propriu, nu poti descrie ceva cu notiuni sau abstractizari pe care le poate percepe o minte invatata sa le perceapa. Am sa incerc totusi sa descriu ce-am vazut, desi imi este greu. Din neant au aparut multe figuri geometrice care alcatuiau realitati posibile, realitati care se intre-patrundeau lasand sa se observe actorii in scena, vedeam persoane pe care le cunosc, dar stiam ca sunt tot eu, am vazut niste portaluri sub forma de patrate care se alungeau si apoi dispareau. Am sa dau un mic exemplu pentru a face intelegerea mai usoara – imaginati-va niste schite cu oameni si multe figure geometrice care se lovesc unele de altele si se nasc alte forme, un fel de geometrie sacra, sau ceva de genul acesta.
Acesta experienta mi s-a adus in planul constient, caci mi s-a intamplat de cativa ani buni, pentru a v-o impartasi, la sugestia telepatica a fiintelor care ma asista si ne asista din diferite planuri de existenta. Nu va mirati cand va spun aceste lucruri, pentru unii dintre voi pot parea SF-uri, insa atunci cand ajungi sa le traiesti pe propria piele, este destul de convingator. 

Acum sa va spun cateva cuvinte despre aceste fiinte care ma asista si ma ghideaza neincetat. Le pot simti prezenta doar gandind la acest lucru. Uneori sunt chemat pentru a ma saluta in plan fizic, iar acest lucru se intampla telepatic, ma refer la chemare. Ies pe balcon si apoi privesc in zare si observ nava sau navele lor cum apar treptat. Uneori am parte de un real spectacol din partea lor. 

Cine sunt ei? Pot fi multe raspunsuri aici. Cert este ca ma ajuta sa dau mai departe invataturi si esente divine. Prin mine dar si prin multi altii, mesajul de iubire vine mereu gata sa fie receptionat de inimile deschise. Ganditi-va la ei ca la niste frati si surori mai mari care ne ajuta sa ne intelegem, ne ajuta sa ne vedem lumina interioara, atunci cand intunericul atarna mai greu in balanta vietii. 

Sunt multe mesaje pe care le-am primit, unele sunt personale iar foarte multe dintre ele le-am impartasit pe acest blog cu voi. Deocamdata ma voi opri aici, multumindu-va pentru rabdarea ca ati citit aceste randuri.

Pace, lumina si iubire!

Cristian


Un comentariu:

  1. Bună dimineaţa dragă Cristian ! Citesc cu multă implicare sufletească ceea ce relatezi aici-şi în general postările pe care în ultimul timp le trimiţi frecvent,deşi ai avut o oerioadă lungă de stagnare- dar asta nu-i treaba mea. Deci le citesc fascinat şi ....te invidiez...nu....nu în sensul rău...doamne fereşte ci pentru că eu mă chinui de ani buni să mă întîlnesc cu ei,mai dăunezi ,cam acum o lună ,citind un articol de pe site-ul Mama Geea, un challenger atransmis că in jurul datei de 18 aprilie....şi-mi ziceam..."ia uite ce potriveală pe capul meu-cu o zi înainte de ziua mea...care a fost pe 19 apr. mă pot întîlni cu FRAŢII noştri din PLEIADE,cu condiţia să găsesc sau să am un petec de pămîntde peste 10 metri pătraţiunde să poată ateriza.....Bineînţeles că nu s-a întîmplat nimic..... oricît m-aş duce eu la marginea pădurii -din zona în care locuiesc,pădurea e la două-trei minute distanţă. Nu-ţi mai spun că biblioteca mea personală abundă în literatură spirituală,mai ales după anii 89 ai sec.trecut. Cunosc multe aspecte din cărţile citite -desigur- despre cei din Arcturus,nu-ţi spun că pleiadienii sînt favoriţii mei,deşi cred că ei nu se diferenţiază decît prin specializările lor şi prin dorinţa sinceră de a ne proteja -în multe cazuri ,chiar de noi înşine..... Se spune că sîntem văzuţi se ştie chiar şi ce gîndim,aşa că mă întreb : -dacă ei ştiu cît de mult îmi doresc să mă văd cu ei,ei de ce nu vor asta ? să fie la mine problema ?

    RăspundețiȘtergere