joi, 9 august 2018

POVESTEA INIMII RANITE


Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oraș și a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi.
Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulțime de oameni și toți îi admirau inima, care era într-adevar perfectă. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toți au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată.
Tânarul era foarte mândru de inima lui și nu contenea să se laude singur cu ea.
Când deodată, de mulțime s-a apropiat un batrânel. Cu glas liniștit, el a rostit ca pentru sine:
– Și totuși, perfecțiunea inimii lui nu se compară cu frumusețea inimii mele.
Oamenii din mulțimea strânsa în jurul tânarului au început să-și întoarcă privirile spre inima batrânelului.
Până și tânarul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui.
Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucăți din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucațile străine și inima batrânului fiind sinuoase, chiar colțuroase pe alocuri.
Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăți întregi din inima concurentă, rani larg deschise, încă sângerânde.
„Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă”, își șopteau uimiți oamenii.
Tânărul, după ce examinase atent inima batrânelului, și-a ridicat privirea și i-a spus râzând:
– Cred că glumești, moșnege. Privește la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi și durere.
– Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aș schimba niciodată inima cu inima ta.
– De ce?
– Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană careia i-am daruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea și i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi da în schimb o bucată din inima lui, ce se potriveste în locul rămas gol în inima mea.
Dar pentru că bucățile nu sunt măsurate la milimetru, ramân margini colțuroase, pe care eu le prețuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtășit-o cu cel de lângă mine.
Uneori am dăruit bucăți din inima mea, unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucățică din inima lor.
Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre – a-i iubi pe cei din jurul tău, implică întotdeauna o dăruire.
Și deși aceste răni sângerează încă și mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până și pentru acești oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine și să-mi umple locurile goale, cu bucăți din inimile lor.
Întelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumusețe a inimii?, a încheiat cu glas domol și zâmbet cald, batrânelul.
Tânarul a rămas tăcut, deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucată din inima lui perfecta și i-a întins-o cu mâini tremurânde. Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui.
A rupt apoi o bucată din inima brăzdată de cicatrici și a pus inima tânarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colțuroase.
Tânarul și-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă, pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbrățișat, și-au zâmbit și au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieții, cu o inima întreagă în piept. O inimă perfectă, dar lipsită de frumusețe…
Inima ta cum este? O poți împărți cu alții?

Autor necunoscut.

2 comentarii:

  1. .....Frumos imbold şi adîncă morală....Am trecut şi eu pe drumul vieţii lăsînd celor iubiţi o mică bucăţică din inima mea.....şi nu regret...unii,puţini,ce-i drept ,o preţuiesc şi acum ....alţii au uitat de mult părticelele din inima mea care le-au uitat, depozitîndu-le acolo adînc în întunericul inimii lor...dar nu-i nimic....ştiu că inimile noastre cîndva se vor mai întîlni pe drumul întortochiat ,neştiut ,surprinzător adesea prin imprevizibilul parcurs al vieţii.....E minunat cînd oamenii îşi măsoară IUBIREA CU UNCIA INIMII....MULŢUMESC CRISTIAN PENTRU POVESTEA INIMII TRIMISĂ MIE ÎNTRO DIMINEAŢĂ DE VINERI ! ÎŢI TRIMIT ŞI TE ROG PRIMEŞTE O FĂRÎMĂ DIN INIMA UNUI NECUNOSCUT CARE-ŢI MULŢUMEŞTE PENTRU SENSIBILITATEA INIMII TALE !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu multumesc~! Am primit! Frantura cu frantura pana ce inima noastra va straluci.

    RăspundețiȘtergere