luni, 18 mai 2015

CUM PUTEM PRIVI PRIN OCHII IUBIRII





Dacă ne privim cu atenţie corpul, vom descoperi că el este alcătuit din miliarde de fiinţe vii care depind de noi. Fiecare celulă din corpul nostru este o fiinţă vie care depinde de noi. Noi suntem cei responsabili pentru toate aceste fiinţe. Pentru toate celulele noastre, noi suntem Dumnezeu. Le putem asigura nevoile, le putem iubi, sau dimpotrivă, le putem face foarte mult rău.

Celulele din corpul nostru ne sunt în totalitate loiale; ele lucrează pentru noi, în armonie. Am putea spune chiar că ele se roagă către noi. Noi suntem Dumnezeul lor. Acesta este adevărul curat. Ce putem face însă, pornind de la această cunoaştere?

În povestea din capitolul anterior, Artemis se afla la început într-o armonie perfectă cu pădurea.

După ce a căzut, ea şi-a pierdut respectul pentru pădure. Când şi-a redobândit conştiinţa de sine, Artemis s-a dus la fiecare floare şi i-a spus: "Îmi pare rău; de acum înainte voi avea din nou grijă de tine".

Iar relaţia dintre ea şi pădure a redevenit o relaţie de iubire perfectă.

Metaforic vorbind, pădurea este corpul nostru, iar dacă ne dăm seama de acest adevăr, ne putem adresa corpului şi îi putem spune: "Îmi pare rău; de acum înainte voi avea din nou grijă de tine". Relaţia dintre noi şi corpul nostru, dintre noi şi fiecare celulă a noastră, depinde în întregime de noi, şi poate deveni cea mai frumoasă relaţie din lume. Corpul nostru şi toate acele celule vii îşi joacă perfect rolul în jumătatea lor de relaţie, la fel cum o face câinele sau un alt animal. Cealaltă jumătate a relaţiei este mintea noastră.

Corpul are grijă de jumătatea sa, dar mintea abuzează de corp, chinuindu-l în fel şi chip.

Priviţi felul în care vă trataţi pisica sau câinele.

Dacă v-aţi trata corpul în acelaşi fel, aţi putea trăi o relaţie plină de iubire cu el. Corpul abia așteaptă să primească iubirea minţii dumneavoastră, dar mintea spune: "Nu, nu îmi place această parte a corpului meu. Of, ce formă îngrozitoare are nasul meu, ce urechi clăpăuge am... Corpul meu este prea gras. Picioarele mele sunt prea scurte". Mintea îşi imaginează tot felul de lucruri urâte despre corp.

Corpul nostru este perfect aşa cum este, dar noi avem tot felul de păreri preconcepute despre ceea ce este bine şi ceea ce este rău, despre ceea ce este frumos şi ceea ce este urât. Toate acestea nu sunt altceva decât simple concepte mentale, dar noi credem în ele, şi de aici apar toate problemele.

Pornind de la o imagine exterioară a perfecţiunii, noi am dori ca şi corpul nostru să arate exact la fel, să se comporte într-un anume fel. Ne respingem astfel corpul, deşi acesta este cel mai bun aliat al nostru, singurul care ne este cu desăvârșire loial. Deşi uneori el nu poate face ceea ce îi cerem, din cauza propriilor limite, noi continuăm să tragem de el până când cedează.

Priviţi ce faceţi cu propriul dumneavoastră corp.

Dacă dumneavoastră vă respingeţi propriul corp, la ce vă puteţi aștepta din partea altor persoane? Dacă vă puteţi accepta propriul corp, veţi putea accepta aproape pe oricine, aproape orice situaţie. Acest aspect devine foarte important atunci când este vorba de arta de a cultiva o relaţie. Relaţia cu sine se reflectă imediat în relaţia cu ceilalţi. Dacă vă respingeţi propriul corp, atunci când vă veţi împărtăşi iubirea cu partenerul dumneavoastră veţi deveni sfios. Vă veţi gândi: "Of, ce corp am! Cum mă poate iubi, când am un asemenea corp?" Pornind de la auto-respingere, ajungeţi rapid la presupunerea că şi celălalt vă respinge, din acelaşi motiv. La fel şi invers: când respingeţi pe altcineva, îl respingeţi de regulă pentru acelaşi motiv pentru care vă respingeţi pe dumneavoastră înşivă.

Pentru a crea o relaţie paradisiacă, este necesar să vă acceptaţi corpul exact aşa cum este. Mai mult decât atât, este necesar să vă iubiţi corpul şi să-i permiteţi să se simtă liber, liber să dăruiască, liber să primească, fără să se simtă sfios, căci "sfiala" nu este altceva decât teamă.

Gândiţi-vă la felul în care vă priviţi câinele.

Indiferent cum arată acesta, îl priviţi cu ochii iubirii şi vi se pare frumos. Unii oameni intră într-un adevărat extaz privind frumuseţea animalului lor, căci nu este o frumuseţe pe care să o poată poseda. De altfel, frumuseţea nu este decât un concept pe care l-am învăţat.

Credeţi că o broască poate fi urâtă? Nu, broasca este frumoasă. Orice animal este minunat, la fel ca tot ceea ce există. Dar noi ne gândim: ,,O, ce urâțenie!" pentru că cineva ne-a învăţat cândva ce anume este urât şi ce este frumos, la fel cum am fost învăţaţi ce este bine şi ce este rău.

Nu are nici o importanţă dacă suntem frumoşi sau urâţi, înalți sau scunzi, graşi sau slabi. Dacă ești foarte frumos, mergi pe stradă şi cineva îţi spune: ,,O, ești frumos!", îi poţi răspunde: "Mulţumesc, ştiu", după care îţi poţi continua drumul. Nu are nici o importanţă pentru tine. Foarte important devine acest lucru numai atunci când nu crezi că eşti frumos, dar cineva îţi spune totuşi că ești. Atunci î i vei răspunde probabil: "Chiar sunt?" Opinia lui poate face o impresie puternică asupra ta, iar atunci îi vei putea cădea pradă cu uşurinţă.

Oamenii sunt convinşi că au nevoie să audă asemenea lucruri, căci nu cred că sunt frumoși. Vă mai aduceţi aminte de povestea Bucătăriei Magice?

Dacă ai la dispoziţie toata mâncarea din lume şi cineva îţi cere să-l laşi să-ţi controleze viaţa pentru ceva de mâncare, îi răspunzi: "Nu, mulţumesc". Dacă vrei să fii frumos şi nu crezi că ești deja, iar cineva vine şi îţi spune: "Îţi voi spune tot timpul cât de frumos eşti, dacă mă laşi să-ţi controlez viaţa", vei fi tentat să-i răspunzi: "Da, te rog, spunemi numai că sunt frumos".

Mulți oameni sunt dispuși să se vândă astfel (mai ales femeile), convinşi fiind că au nevoie de aceasta părere.

În realitate, importante nu sunt părerile altora, ci propriile noastre păreri. Noi suntem frumoși indiferent ce ne spune mintea. Aceasta este realitatea. Nu trebuie să facem ceva pentru a deveni frumoși, căci dispunem deja de toata frumuseţea din lume. Nu trebuie în nici un caz să devenim obligaţi cuiva pentru a fi frumoși.

Cei din jur sunt liberi să vadă orice doresc. Dacă ești conştient de propria ta frumuseţe şi o accepți, nu îți mai pasă de părerea celor din jur, indiferent cum te văd aceştia, frumos sau urât.

Mulți oameni cresc de mici convinşi că nu sunt atrăgători şi invidiază frumuseţea altor persoane.

Pentru a-şi justifica invidia, ei ajung să îşi spună: "Eu nu doresc să fiu frumos". Unii chiar se tem să fie frumoși. Această teamă se poate naşte din mai multe surse, nu neapărat identice pentru toată lumea, dar de multe ori din teama de propria putere. Femeile frumoase au putere asupra bărbaţilor, dar nu numai asupra lor, ci de multe ori chiar şi asupra femeilor.

Alte femei, care nu sunt la fel de frumoase, le pot invidia pentru puterea pe care o au asupra bărbaţilor.

Astfel, dacă te îmbraci într-un anume fel şi ești conştientă că toţi bărbaţii vor fi înnebuniţi, ce vor spune celelalte femei despre tine? "E o femeie uşoară". Unele femei se tem de judecata semenelor lor. Şi totul se petrece numai în interiorul minţii, nefiind altceva decât o convingere falsă, care deschide o nouă rană pe corpul lor emoţional. Şi toate aceste răni trebuie acoperite apoi cu minciuni şi cu negaţii.

Invidia este o altă convingere care poate fi eliminată cu uşurinţă prin intermediul conştientizării.

Oricine poate învăţa să suporte invidia celor din jur, dacă devine conştient(ă) că orice om este frumos în felul lui. Singura diferenţă între frumuseţea unei persoane şi frumuseţea alteia constă în concepţia pe care o au oamenii despre frumuseţe.

Frumuseţea nu este altceva decât o concepție, o convingere, dar multe femei cred în ea şi îşi bazează întreaga putere pe acea frumuseţe. Timpul trece, ele îmbătrânesc, apar alte femei, mai tinere şi mai frumoase. Pentru a încerca să-şi păstreze puterea - la baza căreia sunt convinse că stă frumuseţea lor - femeile sunt dispuse să treacă la operaţii de chirurgie plastică. Oamenii sunt răniţi până şi de propria lor vârstă. "Vai, frumuseţea mea se duce. Cum mă va mai iubi bărbatul meu dacă nu mă va mai considera atrăgătoare? Acum precis se va uita după altele, care sunt mai atrăgătoare decât mine!"

Femeile încearcă să se opună vârstei, convinse că dacă cineva este bătrân, el nu mai poate fi şi frumos.

Aceasta convingere este complet greşită. Aşa cum orice bebeluş este considerat frumos, orice persoană în vârstă este la fel de frumoasă. Din păcate, emoţiile ne întunecă privirea, iar noi nu mai reuşim să facem distincţia între ceea ce este frumos şi ceea ce nu este.

Noi emitem tot felul de păreri care ne limitează fericirea, împingându-ne către autorespingere, dar si către respingerea celor din jur. Şi astfel se naşte drama, capcana în care cădem singuri şi din care nu mai reuşim să ieşim.

Bătrânețea este la fel de frumoasă ca şi tinerețea.

Omul creşte, se transformă dintr-un copil într-un adolescent, apoi într-un adult. Întregul proces este frumos. La fel este şi bătrânețea. În viaţa unui om, există anumiţi ani în care el se poate reproduce activ.

În timpul acelor ani este normal să încercăm să fim mai atrăgători din punct de vedere sexual, căci însăşi natura ne împinge către această direcţie. După ce perioada respectivă a trecut, nu mai trebuie să fim atrăgători din punct de vedere sexual, dar asta nu înseamnă că ne-am pierdut frumuseţea.             

Noi suntem întotdeauna ceea ce credem că suntem. Nu există altă soluţie decât să fim ceea ce suntem. Orice om are dreptul să se simtă frumos şi să se bucure de această senzaţie. Orice om are dreptul să-şi onoreze corpul şi să îl accepte aşa cum este. Noi nu avem nevoie de iubirea nimănui. Iubirea se naște în interiorul nostru. Ea trăieşte în interiorul nostru şi există întotdeauna acolo, dar noi nu o mai simțim din cauza peretelui de ceaţă care ne învăluie mintea. Noi nu putem percepe cu adevărat frumuseţea din afara noastră decât atunci când simțim frumuseţea care există în interiorul nostru.

Din păcate, noi avem tot felul de păreri despre ceea ce este frumos şi ceea ce este urât. Dacă nu suntem satisfăcuţi de felul în care arătăm, una din posibilităţi constă în a ne schimba sistemul de convingeri, şi în acest fel viaţa noastră se poate schimba. Sună uşor, dar nu este deloc astfel. Cine controlează convingerile, controlează visul. Când visătorul ajunge să îşi controleze perfect visul, acesta poate deveni o capodoperă.

Puteţi începe prin a practica o tehnică de puja pentru corpul dumneavoastră, în fiecare zi. În India, oamenii realizează tehnici de puja, sau ritualuri, pentru diferiţi zei sau pentru diferite zeițe. Ei se închină în faţa unui idol, aşează ghirlande de flori la gâtul acestuia şi îşi hrănesc idolul cu iubirea lor, căci pentru ei, aceste statui îl reprezintă pe Dumnezeu. La fel, îi puteţi oferi şi dumneavoastră în fiecare zi - în mod devoţional, iubirea dumneavoastră, corpului dumneavoastră. Ori de câte ori faceţi baie sau duş, trataţi-vă corpul cu toată iubirea, cu tot respectul pe care îl merită, cu recunoştinţă. Atunci când mâncaţi, luaţi o înghiţitură, închideţi ochii şi mestecaţi-o încet, bucurându-vă de savoarea ei. Gândiţi-vă că hrana este o ofrandă adusă propriului dumneavoastră corp, templul viu în interiorul căruia trăieşte Dumnezeu.

Practicaţi în fiecare zi aceasta tehnică şi veţi ajunge să simţiţi cum iubirea pe care i-o purtaţi corpului dumneavoastră devine din ce în ce mai puternică, astfel încât nu veţi mai putea să îl respingeţi niciodată.

Imaginaţi-vă cum o să vă simțiți în ziua când vă veţi adora propriul corp. Atunci când vă veţi accepta complet corpul fizic, vă veţi simţi atât de bine şi veţi fi atât de fericit... Când veţi intra într-o relaţie cu cineva, limita auto-abuzului va fi aproape de zero.

Aceasta este iubirea de sine. Ea nu are nimic de-a face cu importanţa de sine, căci îi veţi trata atunci şi pe ceilalţi cu aceeaşi iubire, cu acelaşi respect şi cu aceeaşi recunoştinţă. Vă puteţi imagina perfecţiunea unei asemenea relaţii? Asta înseamnă să-l cinsteşti pe Dumnezeu în interiorul tău şi în interiorul celor din jur.

Atunci când îţi faci un ţel din a crea relaţia perfectă între tine şi corpul tău, înveţi practic ce înseamnă relaţia perfectă cu cei din jur, inclusiv cu mama, cu prietenii, cu iubitul sau cu iubita ta, cu copiii, cu câinele. Când între tine şi corpul tău există o relaţie perfectă, poți spune că jumătatea ta din orice fel de relaţie exterioară este perfect acoperită. Nu mai depinzi atunci de succesul unei relaţii exterioare.

Atunci când faci puja cu propriul tău corp, când ştii cum să-ţi exprimi devoţiunea faţă de acesta, vei atinge corpul iubitului sau iubitei tale cu aceeaşi devoţiune, cu aceeaşi iubire, cu acelaşi respect, cu aceeaşi recunoştinţă. Invers, atunci când iubitul sau iubita îţi atinge corpul, acesta se deschide complet: fără teamă şi fără să simtă vreo nevoie, el este plin de iubire.

Imaginaţi-vă câte posibilități deschide acest gen de iubire. Ea nu are nevoie nici măcar de atingere.

Simpla privire în ochii celuilalt este suficientă pentru a împlini nevoile minţii şi ale sufletului. Corpul este deja satisfăcut, căci el conține toată iubirea dumneavoastră. Atunci nu veţi mai fi niciodată singur, căci veţi fi împlinit de propria dumneavoastră iubire.

Oriunde vă veţi întoarce privirea, veţi întâlni iubirea - nu numai din partea oamenilor. Vedeţi un copac şi simțiți cum iubirea acestuia vă înconjoară.

Vedeţi cerul, iar acesta vă va umple mintea cu iubirea sa. Îl vedeţi pe Dumnezeu pretutindeni. El devine o realitate vie, nu mai este o simpla teorie. Dumnezeu este pretutindeni. Viaţa este pretutindeni.

Tot ce există a fost creat de Iubire, de Viaţă.

Chiar şi teama este o reflexie a iubirii, dar ea există numai în minte, iar în cazul oamenilor, chiar controlează această minte. Noi interpretăm tot ceea ce vedem în funcţie de ceea ce există în mintea noastră.

Dacă aceasta este umplută cu teamă, noi vom analiza ceea ce percepem prin filtrul fricii. Dacă suntem furioşi, vom percepe totul prin ochelarii mâniei.

Emoţiile noastre acționează ca un filtru prin care vedem lumea exterioară.

Am putea spune că ochii sunt o expresie a sentimentelor noastre. Noi percepem Visul exterior în funcţie de ceea ce vedem cu ochii. Când suntem furioși, vedem lumea exterioară prin ochii mâniei.

Dacă o privim prin ochii geloziei, reacţiile noastre vor fi diferite. Dacă o privim prin ochii mâniei, tot ceea ce vedem ne deranjează. Dacă o privim prin ochii tristeţii, ne vine să plângem pentru că plouă, pentru că e prea mult zgomot, pentru orice motiv. Ploaia este ploaie. Nu avem cum să o judecăm sau cum să o interpretăm, dar noi privim ploaia prin ochii tristeţii, adică în funcţie de starea corpului nostru emoţional. Atunci când suntem triști, tot ceea ce vedem ni se pare trist.

Dacă privim lumea prin ochii iubirii, vom vedea iubirea oriunde vom privi. Copacii ni se vor părea confecționați din iubire. Apa la fel. Atunci când privim lumea prin ochii iubirii, noi ne putem conecta voinţa la voinţa altui visător, iar visul nostru va deveni unul singur. Atunci când percepem lumea prin ochii iubirii, noi devenim una cu păsările, cu natura, cu oamenii, cu tot ceea ce ne înconjoară. În acest fel, putem privi lumea prin ochii unui vultur sau ne putem transforma în orice formă de viaţă. Noi putem deveni una cu vulturul prin intermediul iubirii noastre şi îi putem împrumuta aripile, sau putem deveni una cu ploaia, ori cu norii. Pentru a face acest lucru, este necesar mai întâi să ne golim mintea de teamă şi să o percepem prin ochii iubirii. Trebuie să ne dezvoltăm voinţa până când devine suficient de puternică pentru a se conecta la o altă voinţă, devenind una cu ea. În acest fel putem să căpătăm aripi pentru a zbura. Sau putem deveni una cu vântul, zburând ici şi colo, ori alungând norii pentru ca soarele să răsară. Aceasta este puterea Iubirii.

Atunci când toate nevoile minţii şi trupului nostru sunt împlinite, noi vedem lumea prin ochii iubirii. Îl vedem atunci pe Dumnezeu pretutindeni. De pildă, îl putem vedea pe El dincolo de Parazitul oamenilor din jurul nostru. În interiorul oricărui om se află Pământul Făgăduinţei pe care Moise l-a promis poporului său.

Pământul Făgăduinţei este o zonă din mintea umană, dar nu poate fi perceput decât de către acea minte care a devenit fertilă pentru iubire, căci numai acolo poate trăi Dumnezeu. Mintea omului obişnuit este şi ea un pământ fertil, dar pentru Parazitul care creşte din semințele invidiei, mâniei, geloziei şi fricii.

În tradiţia creştină se vorbește de trompeta arhanghelului Gabriel, care suna momentul Mântuirii, când toată lumea se ridica din morminte pentru a trăi viaţa eternă. Acest mormânt este al Parazitului, iar Mântuirea este revenirea la Viaţă, căci nu sunt vii decât aceia ai căror ochi pot vedea Viaţa, care este sinonimă cu Iubirea.

Pot exista relaţii care corespund perfect visului Paradisului. Noi ne putem crea propriul Paradis, dar trebuie să începem întotdeauna cu noi înşine. Mai exact, trebuie să începem prin a ne accepta în întregime corpul. Trebuie să vânăm apoi Parazitul, până când acesta capitulează. În acest fel, mintea va ajunge să iubească trupul şi nu ne va mai sabota iubirea. Totul depinde numai de noi, nu de altcineva. Înainte de toate acestea însă, trebuie să învățăm cum să ne vindecăm corpul emoţional.

Sursa: Arta de a iubi - Don Miguel Ruiz


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu