luni, 27 octombrie 2014

SEMNIFICATIA VIETII - POVESTE CU TALC


Dupa terminarea unui colocviu la filosofie, profesorul a pronunţat obişnuitele cuvinte:
- Sunt întrebări?
Un student:
- Profesore am ascultat cu atentie tot ce s-a discutat pana acum, insa nu am inteles un lucru care ar fi semnificaţia vieţii?
Unii dintre cei prezenţi, care se grăbeau să iasă, au râs. Profesorul l-a privit lung pe student, căutând din privire dacă era o întrebare serioasă. A înţeles că era.
- Iţi voi răspunde.
A scos portofelul din buzunarul pantalonilor şi a luat din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Apoi a spus:
- Eram copil în timpul războiului. Intr-o zi, pe stradă, am văzut o oglindă făcută bucăţi. Din ele am păstrat fragmentul cel mai mare. Iată-l. Am început să mă joc şi m-am lăsat încântat de posibilitatea de a dirija lumina reflectată în colţurile întunecate unde soarele nu strălucea niciodată: găuri profunde, crăpături, debarale. Am păstrat mica mea oglindă. Devenind bărbat, am sfârşit prin a înţelege că nu era numai un joc de copil, ci metafora a ceea ce aş fi putut să fac în viaţă.
Şi eu sunt fragmentul unei oglinzi, pe care n-o cunosc în integritatea sa. Cu ceea ce am însă pot să trimit lumina – adevărul, înţelegerea, cunoaşterea, bunătatea, duioşia – în ascunzişurile întunecoase ale inimii oamenilor şi să schimb ceva în cineva.
Poate alte persoane vor vedea şi vor face la fel.
In aceasta constă pentru mine semnificaţia vieţii.

sursa: autor necunoscut


Preluare: Frecventa-sufletului.ro

marți, 7 octombrie 2014

GANDUL-EMANATIA PROPRIEI NOASTRE FIINTE



Dragilor, daca in lumea materiala invatam sa controlam materia, sa interactionam cu ea, prin intermediul simturilor, ei bine, atunci in sfera energiilor, ceea ce genereaza realitati, modifica, structureaza, intr-un cuvant creeaza, este GANDUL. 

Gandul este o emanatie care contine un cod purtator de frecventa. Gandul poate fi lumina  sau intuneric, in functie de perceptia fiecaruia. Ce putem face cu gandul? Ce poate face gandul? Un om care este constient de puterea de manifestare a gandurilor sale, emanatie proprie, creeaza propria interactiune cu realitatea, sau realitatile intrepatrunse(planuri). De aceea, cand generam un gand si nu suntem constienti de incarcatura lui, modificam structurile existente ale realitatii, in functie de calitatea lui structurala. Uneori gandim negativ, insa de cele mai multe ori o facem din neintelegere si nu cunoastem consecintele interactiunii gandurilor noastre cu realitatea subtila. Dupa cum bine stiti, exista o constiinta comuna, o minte comuna activa, alcatuita din totalitatea emanatiilor gandurilor noastre. Gandurile sunt frecvente. Cu fiecare gand emis catre mentalul colectiv, hranim o realitate, o generam, o alimentam si ea prinde contur deoarece este alimentata cu putere. Foarte multi oameni sunt indusi in eroare crezand ca ei percep adevarata realitate. Realitatea poate fi modulata, indusa prin diferite tehnici ascunse cunostiintei publice. Traind intr-o realitate bazata pe dualitate, care insumeaza un cumul de experiente necesare dobandirii adevarului si descoperarii adevaratei indentitati. Desi pare ca realitatea este numai una singura, cea perceputa cu ajutorul celor cinci simturi, adevarul este cu totul altul. Tot ceea ce hraneste mentalul colectiv cu perceptia realitatii ca suntem doar ceea ce vedem, sunt ganduri induse in mentalul colectiv, pentru a deturna atentia individului in general de la descoperirea de sine, de la a cauta adevarata sa identitate.

Suntem bombardati in continuu cu idei de separare si de neputinta, suntem facuti sa credem ca suntem prea mici pentru a lupta cu “oamenii puterii”; dincolo de valul acesta al perceptiei neputintei, se ascunde un vast control si manipulare, actionand pe toate ramurile de activitate care implica prezenta umana.  Inducerea perceptiei de separare alimenteaza aceasta realitate cu ganduri care pun limite, care au drept continut sa blocheze, frecventa lor este modulata astfel incat sa limiteze, sa deturneze, sa creeze alte si alte instrumente de control.  Acum cativa zeci de ani, ni se parea o aberatie faptul ca putem comunica la distanta, fara implicarea tehnologiei bazata pe fire, insa, in zilele noastre este déjà o certitudine. Unda radio exista, desi nu poate fi perceptibila cu ochiul liber. Deci, ceea ce noi credeam a fi imposibil, exista numai datorita faptului ca a existat libertatea de a crede ca este posibil tot ceea ce ne putem gandi. De la gand la actiune, nu exista decat un pas- hotararea de a pune in practica. Tot ceea ce este vizualizat, imaginat, exista sub forma de idee, de schita  mentala. Am dat exemplu cu unda radio, pentru ca mi se pare foarte edificator in economia intelegerii existentei unei realitati a energiei, a gandurilor, a planurilor subtile de manifestare. Perceptia adevaratei realitatii depinde de evolutia fiecarui suflet, de puterea lui de a sparge “coaja” matricei dualitatii si de a vedea adevarul raportandu-se la inima sa. Ceea ce gandim ne defineste, ceea ce gandim ne aduna, ceea ce gandim construieste.

Fiecare dintre noi, la un moment dat in aceasta existenta, si-a manifestat dorinta de a schimba ceva in viata proprie. Lumea este alcatuita din oameni, tot ceea ce facem se datoreaza actiunilor noastre. Tot suportul pleca de la deciziile luate singuri pentru noi insine, dar si pentru ceilalti. Evolutia pe cale spirituala, deschide porti noi, se intrevad noi orizonturi de perceptie, cu fiecare experienta dobandita, suntem mai intelepti si mai apti in a lua decizii pozitive pentru noi, ca specie umana.

In ultimele decenii s-a putut observa o schimbare in mentalitatea comuna, in sensul ca majoritatea oamenilor, doreau si doresc sa imbratiseze un nou model de a trai viata, bazat pe echitate, abundenta, egalitate, pace si iubire. “Mugurii” acestei noi manifestari a gandirii in plan constient, este datorata schimbarilor la nivel cosmic prin care trece acest univers din care facem parte, fapt ce a atras inceputul schimbarii constiintei comune. De fapt este vorba de o largire a spectrului de perceptie a realitatii. Cu alte cuvinte, schimbarea se manifesta pozitiv pentru ca este momentul sa se manifeste. Gandul poate fi pentru voi sau pentru cei de langa voi, constructiv sau distructiv. Ceea ce am fost invatati de Maestrii Luminii, este ca noi suntem singurii creatori si co-creatori a realitatii comune, a ceea ce avem, a ceea ce suntem. Noi suntem singurii care ne cream realitatea. 

Dragilor nu sunt in masura sa impun ceva, in sensul de acceptare a ceea ce spun, voi singuri aveti capacitatea sa evaluati, sa cantariti si sa acceptati ce vine la voi prin intermediul perceptiilor voastre. Nu luati de bun nimic, cereti-va sa vi se descopere adevarul vostru. Implicati inima. Ea va va da imboldul sa cercetati singuri adevarul. Daca va intrebati inima si constatati ca exista o lupta la nivel subtil pentru constiinta umana, veti afla siguri adevarul. Deschideti-va. Daca multe lucruri au fost considerate imposibil de realizat, ulterior, s-a demonstrat ca acele lucruri sunt posibile, ba chiar au fost demonstrate, create, aduse in plan constient si fructificate. Gandul poate reprezenta libertate sau inchisoare. Totul se afla in interiorul vostru. Raspunsurile mereu s-au aflat in interiorul vostru, se afla in interiorul vostru, al nostru, al tuturor. Foarte multi oameni s-au confruntat cu faptul ca nu intelegeau cum realitatea pe care ei o percept, este iluzie, din moment ce ei o percep, fizic vorbind. Dragilor, realitatea nu este aceasta pe care o percepem cu cele 5 simturi.  Calea inimii este singura care poate deschide perceptia adevaratei realitati. Daca priviti concret in jur, veti vedea si mai ales simti, ca nu asta este realitatea, desi o vedem si ne identificam cu ea zilnic. Ce face posibil faptul ca simtim ca acesta nu reprezinta realitatea? Inima. Ea ne spune mereu ca singura realitate este cea bazata pe iubire, pe exprimarea ei. Lumina este realitatea adevarata. Noi suntem Lumina si Iubire.

Gandul poate fi energie care construieste din interiorul nostru lumea pe care o dorim, realitatea bazata pe exprimarea creativitatii noastre, pe exprimarea frumusetii noastre interioare, dar poate fi si “ghilotina” care taie de la radacina orice demers de evolutie in ecuatia vietii noastre. Depinde ce putere de creatie ii dam, si cat de mult alimentam aceasta energie plecata din centrul fiintei noastre. Energia gandurilor este atat de puternica daca noi oamenii o hranim si credem in ea constant, de aceea, recrearea realitatii unitatii consta in alimentarea constanta a acestei energii, pana cand ea se contureaza.
La nivel subtil putem face mult rau daca emitem in eterul colectiv, in mintea colectiva, ganduri de slaba frecventa, negativitate, sunt programari puternice care moduleaza, schimba perceptia majoritatii. Echilibrarea mintii colective, a mentalului colectiv, se realizeaza numai daca emitem ganduri positive, plina de iubire si lumina.

Simplele ganduri de pozitivitate, simpla imaginatie a faptului ca suntem lumina si iubire, deprogrameaza sau inlatura valul matriceal a realitatii induse. Cu alte cuvinte, daca ne traim viata in armonie cu totul, daca ne iubim intre noi, daca suntem lumina in tot ceea ce facem si gandim, mintea colectiva reactioneaza la gandurile noastre, ideea de schimbare, lumina prind contur in mintea noastra comuna. Am increderea ca aceasta criza a umanitatii, aceasta criza de iubire va fi rezolvata prin participarea activa, cand va fi momentul ideal, a majoritatii, si vom spune - NU, vechii paradigme de conducere a acestei lumi. Puterea este individuala, dar si colectiva. Noi avem puterea sa schimbam totul. Ma alaturi voua in lupta pe care o ducem pentru trezirea fratilor nostrii si impreuna efortul nostru nu va fi in zadar, pentru ca noi credem in Lumina, Adevar si Iubire.

Noi suntem Unul, Noi suntem Iubire!


O fiinta de lumina.

Aliens in the NASA Archives - More Stunning NASA UFO Anomalies Captured ...

marți, 23 septembrie 2014

UNIFICAREA CONSTIINTEI


Dragilor acum traim vremuri de tranzitie dintr-o dimensiune inferioara de vibratie intr-una superioara. Planeta Pamant se schimba si o data cu ea si noi toti. Nimic nu va mai fi cum a fost pana acum. Treziti-va, este mesajul fratilor si surorilor galactici, numiti in mod plastic- “extraterestrii” de catre cei care vor sa ascunda adevarul de noi toti si sa puna stapanire pe aceasta planeta transformand oamenii in sclavi, iar planeta stoarsa de toate resursele ei naturale.

Uitandu-ne adevarata identitate si scopul pentru care existam aici, noi am putut fi usor manipulati si controlati in toate aspectele vietii noastre pe acesta planeta, de foarte multe milenii. Separarea a fost programarea mentala care a facut posibila implementarea acestei iluzii. Aceasta iluzie ne-a creat sentimentul ca tot ceea ce traim, reprezinta realitatea cu toate aspectele ei fundamentale. Total fals.

Datorita dispenselor divine dictate de Creator, s-a putut interveni pentru a se restabili un anumit echilibru de catre fratii nostrii galactici orientati pozitiv, deoarece situatia pe acesta planeta devenea o amenintare nu numai pentru planeta insasi, dar si pentru planurile subtile mai inalte. Motivul pentru care s-a decis interventia a fost incalcare unei legi divine pe care Creatorul a edictat-o, si anume, Liberul-Arbitru. Nerespectarea Liberului-Arbitru al oamenilor de catre anumiti frati galactici orientati negativ, a caror frecventa de vibratie apartine planurilor joase ale Creatiei, a dus la infranarea cu milenii intregi a evolutiei. Tot ceea ce oferea omului educatie in spiritul evolutiei, a fost suprimat, ascuns, dosit sau distrus. Manipularea a putut fi posibila datorita modificarii structurii ADN, modificandu-se in favoarea controlului, constiinta umana. Manipularea constiintei s-a facut subtil si in decursul multor ani de studiu al comportamentului si psihicului uman. Deci, ca o prima concluzie, manipularea constiintei umane, a dus la manipularea omului. Dragilor, nu am stiut multi ani ce este cu noi, intrebarile pe care ni le puneam cu totii nu puteau sparge “coaja” acestei iluzii.

Desi adevarul poate fi simtit cu inima, nu foarte multi oameni se inghesuie sa puna capat acestei realitati iluzorii. Datorita noilor energii inaltatoare care abunda acum pe planeta, s-a putut realiza trezirea unui anumit numar de oameni, care pun piesele de puzzle cap la cap si vad imaginea de ansamblu. Da…am fost controlati, insa este momentul sa inchidem acest joc, este momentul sa spunem – NU- acestei masini de oprimare si control al vietilor noastre. Unificare constiintei se poate face numai daca scapam de totalitatea instrumentelor si tehnicilor de manipulative. Pentru toate acestea, nu este nevoie decat sa lasam mastile egoului la o parte si sa cucerim aceasta lupta cu instrumentele inimii.

Iubirea este energia care dezarmeaza orice pornire impotriva unitatii si lumineaza intunericul din constiinta comuna a oamenilor. Daca cei din cadrul armatelor lumii si-ar da seama ca, razboiul este o unealta de control si de imbogatire pentru cei putini, ca varsarea de sange este o aberatie, o prostie, altfel ar sta situatie pe minunata noastra planeta albastra. Daca fiecare dintre noi, am reusi sa privim dincolo de de acest val negru iluzoriu, viata ar fi o binecuvantare si abundenta ar fi pentru toti. O data ce hranim acest sistem corupt, care ne ruineaza sub toate aspectele vietii, ne putem numi complici cu cei care ne conduc. Suntem multumiti cu acest rezultat? Taxele si impozitele sunt masuri nejustificative prin care banii nostrii sunt furati cu acordul nostru. Ne place aceasta situatie?

Dragilor, salvarea nu este in alta parte, decat la noi insine. Noi avem puterea sa punem stop si sa aducem viata inapoi la calitate si abundenta, noi putem crea din temelii lumea in accord cu iubirea si cu armonia legilor divine. Faptul ca asteptam sa ne salveze altii, nu face decat sa prelungeasca agonia, este moarte sigura. Haideti sa fim rationali si sa punem totul in balanta. Haideti sa fim spirituali si sa observam ca fara o revolutie interioara, nu se poate avansa pe scara evolutiei. Noi decidem cand toate aceste neajunsuri se vor opri. Trebuie sa intelegem ca nu putem sa schimbam nimic daca nu actionam atunci cand trebuie si unde trebuie. Renuntand la toate aceste programari mentale, limite auto-impuse sau subtil inoculate de altii, vom putea sa schimbam din temelii totul. Haideti sa ne dorim schimbarea, sa ne dorim sa ne iubim si sa traim asa cum este normal sa se traiasca.

A ne vedea mici si neputinciosi schimba raportul de putere mereu in favoarea manipulatorilor, papusarilor. Noi suntem fiinte de lumina, care avem puterea de a recrea tot ce nu este in dizarmonie cu dorintele si cu aspiratiile noastre interioare. Nu este nevoie decat de iubire, nu este nevoie decat sa ne reamintim ca asta este esenta noastra. Nu va cer nimic decat sa fiti constienti ca sunteti singurii care puteti schimba cursul vietii voastre. Renuntati la iluzie si unificati constiinta in lumina si iubire.

Nu uitati ca: Suntem UNUL in IUBIRE!

Un frate care va iubeste,

Namaste!


duminică, 14 septembrie 2014

AMINTIREA MARETIEI



Suntem fragili dar totodata vesnici, mereu in cautare de  frumusete si traim cu speranta ca intr-o viata poti cunoaste sau poti atinge maretia identitatii tale. Cu ochii scantaietori, cautam sa fim in orice, sa ne identificam cu tot ce ne aminteste de grandoare, puritate, idealism si lumina. Pornim astfel sa ne regasim prin arta si exprimam frumosul asa cum il intelegem noi. Tot ceea ce facem, gandim, spunem , si cream, va fi mereu o regasire cu noi insine, va fi mereu o amintire care am adus-o cu noi din stele, din departari.  Suntem in cautarea iubirii, dar nu stim asta. Cautam zborul de fiecare data cand privim pasarile pe cer si ceva in interior ne aduce aminte ca prin visele noastre noi suntem mereu cutezatori peste a vazduhului taina. Vantul mereu ne suiera a aripilor lungime, ne inalta si ne coboara, lasand inima sa fie una cu totul, lasand imaginea zborului prin fiecare clipa petrecuta in inaltimi, vie si vibranta de fiecare data cand dorim sa fim una cu infinitul.  Din zborul nostru de sus, noi vedem stralucirea si maretia Creatiei, ne regasim in multiple forme si culori, suntem vii, iar amintirile maretiei noastre erup din fiinta ca niste pasari calatoare care acum invata sa zboare si sa cuprinda cerul. Zborul fara aripi al oamenilor este zborul inimii descatusate, catre iubire, catre constiintele inalte uitate prin ungherele fiintei.  De-a lungul vietilor noastre nu am stiut ca se poate zbura si fara aripi. Inima spunea intotdeauna ca ea poate zbura, ca poate fi oriunde doreste, insa uratenia acestei lumi isi intindea “mainile” murdare pentru a-i frange aripile. Ati pune mereu limite este aidoma cu a rupe de fiecare data cate o bucata din aripile tale si a-ti lasa inima in paragina pe campurile neingrijite ale fiintei tale. Atingerea inimii transforma totul, reda culoarea, profunzimea si frumusetea. In interiorul fiintei tale se gasesc frumuseti nebanuite, aduse cu tine din lumi diafane, din lumi a caror frumusete nici nu poate fi cuprinsa cu aceasta minte. Frumusetea lumilor din care provenim, este vie, orice ai privi este armonie si nu exista teama ca ceva te-ar putea rani in vreun fel. Cu fiecare amintire a lumilor din care provenim, aducem aici acea pace si frumusete, aducem aici armonia, cantecul sufletelor fericite si vibratiile inaltatoare ale naturii noastre divine. Treziti-va. Aduceti acele amintiri la suprafata si vindecati aceste meleaguri, Copii ai Stelelor. Cantecul inimii voastre dainuie in aceste zile de haos, bunatatea voastra si stralucirea din ochii vostrii, hranesc sufletele care s-au uitat pe sine, energia voastra construieste punti catre inimile celorlati, iar atingerea acestor vibratii inalte transforma separarea in unitate. Amintirea a ceea ce suntem este tot ce avem nevoie sa invingem limitele, blocajele si programarile acestei iluzii care pare foarte reala simturilor.

Dragilor, ce va retine in a va exprima intocmai cu libertatea inimii si a simtirilor inalte? Oare credeti ca sunteti uitati de Dumnezeu? Cum ati putea sa fiti uitati de Dumnezeu? Cum ati putea sa fiti uitati de Dumnezeu, cand ingerii va indruma pasii catre lumina si va sulfa mereu la ureche pentru a va aminti ca ati lasat in urma frumusetea pierzandu-va in uitare? Cum ati putea crede ca Dumnezeu v-a lasat balta disperarii, lasandu-va prada intunericului? Dragilor, Dumnezeu este flacara care arde incontinuu in interiorul nostru pentru a na reaminti de lumina din fiecare dintre noi. Oricat am vrea sa stingem acea flacara, ea va dainui pururea.

Deschidem o carte de basme si citim copiilor nostrii din ea, si traim prin ochii lor amintirea caminului nostru de lumina. Este un basm in care spiridusii si zanele aduc farmecul vietii, copii nostrii cred in ele pentru ca ei pastreaza amintirea vie a locurilor mirifice pe care le-au lasat in urma ca si noi, pentru a ne ajuta sa ne reamintim pe cat posibil ca ceea ce inima iti spune ca exista, chiar exista. Nu ati vrea sa traim in realitatea pe care inima noastra o recunoaste? O realitate in care iubirea dainuie. O realitate mai presus de simturi si de orice plasmuire onirica.

Atunci cand cu totii ne amintim de faptul ca reprezentam lumina divina, nimeni si nimic nu se poate pune contra, caci intunericul nu este decat absenta luminii. Constiintei comune i-a lipsit lumina. Este de ajuns ca o singura constiinta sa se trezeasca, pentru a porni trezirea si a celorlalte constiinte. Importanta este prezenta ei vie.
Ridica-te, stergeti praful de pa haine si continua drumul catre maretia ta, aduna cu zambetul pe buze experienta necesara si transforma totul cand atingi. Spulbera orice bariera care te opreste din drumul tau de lumina, treci peste orice blocaj lasandu-ti inima sa construiasca drumul catre ACASA. Fii mereu ceea ce esti, pentru ca in esenta, TU ESTI LUMINA SI IUBIRE!

O fiinta de lumina.


joi, 4 septembrie 2014

PREJUDECATA MINTII



Dragilor, cu totii ati intalnit situatii cand ceilalti v-au zambit, cand v-au vorbit frumos si cu caldura, se simtea faptul ca exista conexiunea sufleteasca de la inima la inima. In ziua de azi daca zambesti unei persoane, exista situatii in care acea persoana s-ar simti stanjenita sau ar interpreta totul deplasat, sau daca te uiti in ochii persoanei respective, va crede ca intentiile tale sunt deplasate. Nu va fie rusine sa va priviti in ochi, sa va cunoasteti profunzimile sufletului. Nu este nimic rau in asta. 

Reprimarea sentimentelor creeaza blocaje, sunt limitele de care nu aveti nvoie. Dati mastile la o parte si fiti sinceri cu voi insiva.

Cand va zambiti unii celorlalti, nu trebuie sa ganditi care este scopul pentru care vi s-a zambit; luati totul asa cum este. Intrati in atmosfera luminii si a celor ce o impartasesc, nu trebuie sa dai ceva in schimb pentru un “favor” pe care vi-l faceti unii altora. Ati fost invatati gresit ca pentru a primi ceva inapoi, este “normal” sa dati ceva mai inaine, ca este o un ajutor banesc, sau un favor, sau o simplu ajutor, voi o faceti pretinzand ceva in schimb. Iubirea, dragilor nu cere nimic in schimb, nu va costa nimic sa fiti voi insiva. Cand unii dintre voi se adreseaza cu “dragilor” in semn de respect si de pretuire neconditionata, de afectiune, mereu unii vor judeca ca in spatele acestei formule de adresare se ascunde te miri ce prejudecata.

Programarile Cabalilor au setat majoritatea oamenilor sa fie rigizi si necomunicativi, ei nu simt simplitatea gestului de a zambi sau a privi in ochii celuilalt cand vorbesti cu el/ea. Interpretarea gesturilor de afectiune, de impartasire a iubirii neconditionate, este de cele mai multe ori eronata. Unele suflete in acesta existenta si-au luat lectii foarte dure si din acesta cauza, au devenit imune in a recepta energia pe care ceilalti o dau cu toata fiinta lor, in mod neconditionat. Aceste persoane au nevoie de voi, dati din inima pentru inimile lor. Suntem Unul, ei au uitat ca fac parte din acesta unitate. Cand vorbiti despre lumina, nu o puteti asocia cu altceva decat este in esenta.

Cand simtiti iubirea care este emanata spre voi, deschideti inimile si primiti cu drag ceea ce vi se ofera, caci a da iubire este expresia cea mai inalta a intelepciuniii sufletului. Este starea pe care foarte multi au uitat-o, iar cand interactioneaza cu ea, nu mai reactioneaza in niciun fel. Inhibarea este o consecinta  a faptului ca s-a trait foarte multe milenii din minte, in detrimentul inimii, a generat o stare in care fiinta s-a dezumanizat, s-a uitat pe sine.  Fiti voi insiva si nu intoarceti spatele fratilor si surorilor care va iubesc cu toata fiinta lor, si care incearca sa va arate drumul uitat de foarte multe milenii.

Fiti lumina si iubire!


O fiinta de lumina.

miercuri, 3 septembrie 2014

SEXUALITATEA-PUNTEA SPRE NIVELURILE SUPERIOARE ALE CONSTIINTEI -PARTEA III



Dacă v-aţi convinge ca prin expresia sexualităţii v-aţi amplifica în cel mai înalt grad evoluţia, aţi crea automat această experienţă fiindcă v-aţi simţi pregătiţi. Trebuie să fiţi conştienţi însă că în cadrul procesului evolutiv va interveni la un moment dat o temperare a sexualităţii. Prin frecvenţa sexuală faceţi schimb între voi. Cu alte cuvinte, dacă au loc reacţii chimice între voi şi un partener care nu vă este pe potrivă, îi încorporaţi şi părţile rele, fiindcă energiile se transferă între voi doi integral.

Uneori vă veţi îndepărta de astfel de transferuri. Spuneţi: „Dumnezeule, ce mi se-ntâmplă? Îmbătrânesc oare? Mă ofilesc? Ce se petrece cu mine?" Nu vă îngrijoraţi. Învăţaţi să utilizaţi energia stimulatoare a sexului fără să recurgeţi la vreo altă persoană. În loc să intraţi în criză şi să vă isterizaţi, exploraţi energiile practicând arta masturbării, încrezători în legitimitatea şi îndreptăţirea ei. Sau poate că simţiţi stimularea sexuală şi rămâne să vedeţi ce e de făcut. Vă gândiţi: „Nu fac nimic deocamdată. Să vedem ce se întâmplă cu energia din mine." Luaţi energia, eliberaţi-o din corp şi folosiţi-o în alte scopuri.

Veţi ajunge în situaţia în care trebuie să vă iubiţi ca şi când v-aţi ţine pe voi înşivă în braţe ca pe un nou-născut, convinşi că veţi face tot ce vă stă în puteri pentru voi. Mulţi încă nu vă puteţi concentra pentru ceea ce este necesar. Găsiţi acel loc al tăcerii şi al seninătăţii, unde se află toate răspunsurile. Nu îl găsiţi formând un număr de telefon şi cerându-le celorlalţi soluţii. Când veţi învăţa cum să apelaţi la voi pentru a afla răspunsurile, eul interior va grăi. Nu-l puteţi auzi în cele mai multe cazuri fiindcă sunteţi fixaţi în modele comportamentale pe care ştiţi Că trebuie să le, schimbaţi, dar nu doriţi schimbarea fiindcă vi se pare că nu veţi mai fi voi.

Ca să fim sinceri, vă este. Vi se întâmplă tuturor. Aveţi impresia că vă fragmentaţi, şi vreţi să rămâneţi întregi cu orice preţ. Vă tot repetaţi: „Sunt întreg. Sunt propriul meu stăpân. Am nevoie de altcineva. Sunt atras de acea persoană. Nu, nu pot privi. Sunt prea înfricoşat. N-am nevoie—ba am nevoie." înainte şi înapoi. Liniştiţi-vă mintea. Ocupaţi-vă de energia care v-a fost încredinţată. Cum adică? Adică oriunde aţi fi, fiţi atenţi cum sunteţi—cum staţi, cum vă folosiţi mâinile, dacă vă repetaţi prin cuvinte, dacă vorbiţi sau tăceţi. Priviţi-vă fără prejudecăţi. Observaţi-vă şi corectaţi-vă, dacă vi se pare că nu sunteţi aşa cum v-aţi dori să fiţi. Potoliţi-vă mintea.

Frecvenţa o primiţi de la altcineva dacă între voi doi s-a înfiripat dragostea. Iubirea nu implică o constanţă eternă faţă de o singură persoană. Este pur şi simplu o relaţie atât timp cât relaţia este fructuoasă printr-un respect reciproc şi un schimb neîntrerupt de energii între voi doi. Lipsa dragostei şi a apropierii împiedică schimbul; circuitul se închide. Asta nu exclude sexul reuşit; dar nici nu determină deschiderea circuitului.

După cum amperajul curentului electric creşte în permanenţă, tot aşa experienţa orgasmului creşte continuu în intensitate datorită conexiunilor tot mai complexe ale sistemului nervos. El determină expresia afectivităţii la nivel individual. Cu un sistem nervos primitiv veţi avea experienţe sexuale extrem de limitate, mărginite din cauza proastei circulaţii a curentului electric. Experienţa orgasmului determină vindecarea şi restructurarea întregului corp. fizic.

Veţi ajunge în situaţia în care nu vă veţi mai putea apropia de cei care nu operează la voltaje similare cu ale voastre. Nu veţi mai fi compatibili. Ca şi cum aţi încerca să puneţi un picior de mărimea patruzeci şi cinci într-un pantof de mărimea treizeci şi cinci. Nu veţi reuşi. Incompatibilitatea rezultă din nepotrivirea frecvenţelor.

Veţi afla importanţa hranei din vibraţii prin fuziunea sexuală. Dar aceasta nu este decât o variantă a fuziunii între oamenii care evoluează prin voltaje identice sau similare. Realitatea în care vă aflaţi ne interesează fiindcă aveţi la dispoziţie atâtea indicii despre cum să deşteptaţi lumea. În străinătate, aparatele electrice nu se potrivesc la prize. De aceea, aveţi nevoie de un adaptor. Ar fi epuizant să vă adaptaţi în permanenţă la noi şi noi vibraţii ori de câte ori v-aţi implica într-o relaţie sexuală. Ar fi un efort copleşitor. V-aţi cheltui energia în încercările de a crea mecanisme de adaptare. Aţi abandona şi nu v-aţi mai încumeta să continuaţi fiindcă v-aţi diminua aşteptările.

Anii şaizeci au marcat deschiderea explorării sexuale. Într-o clipită, paradigma s-a modificat. Mare parte a energiei planetare din acele vremuri, alăturată inhalării experimentale de substanţe halucinogene, a evidenţiat o nouă paradigmă care v-a separat de generaţiile anterioare. Graniţele s-au îndepărtat instantaneu. V-aţi separat de generaţiile care credeau în război şi nu simţeau—generaţia care îşi exprima sexualitatea numai în întuneric, probabil cu hainele pe ci. Aţi sfărâmat paradigma în multe feluri, stabilind noi direcţii şi noi stiluri de viaţă. A fost ceva minunat. „Doamne, sex eliberat şi dragoste şi corpurile la vedere!“ aţi exclamat.

A venit vremea unei noi revoluţii prin care vă veţi ataşa emoţional de o altă persoană. Tânjiţi cu toţii după profunzimea relaţiei dintre doi oameni uniţi prin vibraţii. V-aţi speriat fiindcă nu aveţi deocamdată un model de urmat. Trebuie să vă formaţi singur unul. Încrederi-vă în energia planului cosmic care va declanşa o nouă mutaţie pornind de la dorinţa voastră de a vă înţelege din ce în ce mai mult.

Vă veţi aminti extrem de limpede diversele expresii ale sexualităţii după cum aţi trecut prin realitate—ca bărbat şi ca femeie, exploratori avizi ai sexualităţii. Trebuie să fii îndrăzneţ pentru asta. Dacă există un domeniu pe care toţi sar să-l judece, este acela al sexului. Aveţi toţi idei bine înrădăcinate despre ceea ce e bine şi rău din punct de vedere sexual. Mulţi veţi rămâne şocaţi amintindu-vă cum aţi întrebuinţat sexualitatea.

Acceptaţi că pe Pământ sexualitatea a fost punica către frecvenţele superioare. Deşi mare parte a datelor au fost răspândite prin tot corpul, capacitatea de a crea viaţa: v-a fost lăsată ca să înţelegeţi care este esenţa fiinţei voastre, nucleul vostru dur. Vibraţia sexuală a rămas conexiunea cu identitatea cosmică, însă conceptul a fost greşit înţeles şi înstrăinat într-un final. Vrem să pricepeţi că imaginea de ansamblu se anunţă mai grozavă decât a îndrăznit vreunul din voi să creadă.

Unii au refuzat să se sincronizeze acestor frecvenţe fiindcă sexualitatea i-ar fi purtat pe aripile libertăţii şi ar fi putut înţelege multe. V-a fost dăruită ca frecvenţă, să străbată sistemul nervos şi să vă alipească minţii cosmice prin ieşirea din corp. Dacă vi s-ar fi indicat calea spre ieşire, cine ar mai fi putut să Vă controleze şi manipuleze?

Populaţia trebuie să renunţe la conotaţiile negative şi la prejudecăţile cu care au încărcat experienţa sexuală timp de atâtea milenii. Aţi fost manipulaţi şi vi s-au impus graniţe, iar adevărul despre sexualitate a fost ţinut ascuns. V-au confirmat că vă poate ajuta în procreere şi orgasm, dar au tăgăduit puterea pe care o are de a deschide frecvenţele. Puteţi să-l folosiţi ca metodă de a vă aminti cine sunteţi şi ca să modificaţi frecvenţele corporale.

În următorii ani expresia sexuală va îmbrăca noi dimensiuni. Veţi creşte, în măsura în care aveţi un partener dornic să urmeze aceeaşi rută şi să fie deschis la schimbare. Însă alături de o persoană care evitaşi se închide în sine, nu veţi reuşi.

Sursa: extras din cartea- "Mesaje din Constelatia Pleiadelor" - Barbara Marciniak

marți, 2 septembrie 2014

Relaxation Meditation Music Relaxing Nature Sounds Tibetan Chakra Medita...

SEXUALITATEA-PUNTEA SPRE NIVELURILE SUPERIOARE ALE CONSTIINTEI -PARTEA II



Cu mai multe mii de ani în urmă, când viziunea socială era de sorginte matriarhală pe Pământ, energia Zeiţei îşi desăvârşea lucrarea în mulţi. Femeia îşi înţelegea puterea, intuiţia, centrul afectivităţii, legătura cu spiritualul şi dorinţa de a da viaţă. Mai ştia şi că nu era obligată să dea naştere unui copil dacă nu şi-o dorea cu adevărat.

Pentru ca societatea patriarhală să închidă cercul şi să pregătească planeta pentru noua transformare a conştiinţei, energia feminină trebuia să se retragă. Astfel, puterea, energia şi înţelegerea sexualităţii tipic feminine au fost suprimate. În timpurile recente—ultimii două mii de ani—s-a ajuns la ideea că femeile nu ar avea nici un fel de control asupra naşterii, că sexualitatea ar fi ceva rău şi dezgustător, că sexul trebuie practicat numai după căsătorie şi aşa mai departe. Dar toate astea fac parte dintr-un program de marketing.                   

Unele astfel de programe de astăzi, care creează o şi mai mare repulsie faţă de sexualitate şi de exprimarea ei, sunt noile boli: SIDA, herpesul şi toate celelalte maladii cu transmitere sexuală. Aţi citit prin ziare şi v-aţi speriat de propria Voastră exprimare, intuiţie şi, în fond, bucurie. Pricepeţi?

Înainte de restructurarea ADN-ului, cea mai întâlnită metodă prin care oamenii atingeau tărâmurile superioare şi se înălţau pe ei înşişi spre frecvenţe extra-planetare era unirea electromagnetică prin dragoste. Se contopeau printr-o experienţă care îi propulsa în alte sisteme de realităţi. Dar secretul pe care vi l-am divulgat a fost ţinut cu străşnicie până acum.

Mulţi au avut experienţe realmente profunde prin intermediul propriei sexualităţi. Ţinem să subliniem din nou că nu facem discriminări sau judecăţi despre partenerul alături de care vreţi să experimentaţi dragostea, ba chiar vă sfătuim să renunţaţi voi înşivă la (pre)judecăţi. Sunt parte a programului învechit. Pur şi simplu nu contează că vă ataşaţi de un partener de sex opus sau de acelaşi sex. Este vorba aici de doi oameni care se împreunează fizic în modul pe care ambii îl acceptă şi creează dragostea, fiindcă o împart unul altuia. Ori de câte ori integritatea şi dragostea lipsesc în împreunarea umană, cei doi îşi fac reproşuri unul altuia. Pot apărea rezultate devastatoare chiar ia nivelul corporal.

Vi s-a. lăsat intactă frecvenţa experienţei orgasmice prin sexualitate ca să vă puteţi aminti de identitatea spirituală. În momentul când energia sau istoria personală vi se dezvăluie, vă veţi unifica multiplele corpuri ale sinelui multidimensional în cadrul corpului fizic. Ca să recepţionaţi impactul integral al identităţii voastre, permiteţi încorporarea celor douăsprezece catene şi rearanjarea filamentelor fotocodificate. Procesul este strâns legat de corpul mental, relaţionat la rândul său cu corpul fizic. Corpul emoţional, corelat cu cel spiritual, nu este pe placul nimănui. Ziceţi cu toţii: „Vreau să evoluez. Îmi doresc o accelerare rapidă, dar nu vreau sa mă centrez afectiv pentru asta."

Conexiunea voastră cu eurile multidimensionale se face prin sentimente şi la acest nivel vă opintiţi de fiecare dată. Acceptaţi că dificultăţile proprii au toate un scop. Mulţi aţi vrea să le vedeţi îngropate, aruncate la ghena de gunoi ca pe nişte lucruri mizerabile. Dar toate sunt parte din identitatea voastră pe care nu vreţi să o acceptaţi.

Mai ştim şi că uneori, când intervine ceva neaşteptat, îl categorisiţi cu cuvinte de genul: „Urăsc această parte din mine. Să termin cât mai repede cu ea ca să n-o mai văd." Dar ştiţi ceva? Problemele pe care le întâlniţi sunt comorile voastre. Prin ele învăţaţi.

V-aţi învoit să suferiţi mutaţii, să atrageţi lumina în corp şi să faceţi să înflorească Familia de Lumină pe Pământ. Din moment ce lumina este informaţie, trebuie să luaţi în considerare toate inconvenientele de care v-aţi ciocnit până acum. Sexualitatea este cea mai anevoioasă problemă fiindcă este sinele secret—cel de care vă tot ascundeţi. Societatea v-a ordonat: „Asta-i bine, asta-i rău. Faceţi doar asta şi de cealaltă nu vă atingeţi." Cine v-a dat legile? Cine a fost legiuitorul în toate cazurile?

V-aţi blocat pentru că sunteţi incapabili să descifraţi simbolurile propriei voastre limbi. Aşa că ajungeţi în impas. Multora vă plac poveştile prin simplul fapt că vă captează atenţia. Fără poveşti ce v-aţi face? Fiţi atenţi la propriul organism, la câte îi poate arăta sinelui. Veţi reuşi să vă vindecaţi rănile şi vă veţi aduce alinarea şi bucuria în suflete, mulţumiţi cu corpul pe care îl aveţi şi cu identitatea recăpătată prin sexualitate.

Aici este cheia, poarta spre tărâmurile superioare ale conştiinţei. Redefinirea sinelui şi a filamentelor determină o nouă definiţie a identităţii, care se răsfrânge şi asupra sexualităţii. Ea trebuie să strălucească în fiecare dintre voi şi, din experienţa pe care v-o împărtăşim, vă încredinţăm că e partea din voi de care vă temeţi cel mai tare. Dar vor apărea alte aspecte, mult mai înfricoşătoare, mai departe.

Blocaţi într-o situaţie care implică dragostea, incomprehensibilă pentru voi, vă vine greu deoarece căutaţi iubirea în afara voastră. Căutaţi pe cineva care să dea un sens vieţii voastre, să vă confirme. Dacă nu găsiţi acea persoană, vă înfuriaţi sau vă debusolaţi. Aţi crescut cu acest model de comportament, pe care părinţii şi societatea vi le-a inoculat. De nenumărate ori v-am arătat că atitudinea cea mai benefică este să iubiţi şi să cinstiţi Pământul. Însă de fiecare dată uitaţi şi vă îndreptaţi spre o nouă relaţie care să vă reîntregească. Vi se pare că fără o astfel de relaţie nu vă ridicaţi la aşteptările societăţii. Vă simţiţi singuri. Obişnuiţi-vă să fiţi singuri. Sigurătatea nu e decât o stare psihică. De fapt, nu rămâneţi niciodată singuri. Sumedenie de entităţi roiesc în jurul vostru. Dacă nu v-aţi mai plânge atâta de milă, aţi afla că o cantitate imensă de date este focalizată spre voi şi v-aţi dori să rămâneţi singuri pentru a vă concentra asupra recepţiei.

Dragostea de sine şi renunţarea la căutarea permanentă a unui partener vă face să fiţi receptivi la ofertele altora. Este foarte important să vă preţuiţi şi să nu vă mulţumiţi cu o dragoste aparentă, de suprafaţă. Dacă vă hotărâţi să alegeţi un anumit partener alături de care vibraţi, dar nu primiţi ce vă doriţi, nu vă mai plângeţi celuilalt că nu se pliază nevoilor voastre. Dacă respectaţi un criteriu, căutaţi mai departe până când întâlniţi pe cineva care e compatibil. Nu are a face cu soţi sau soţii. Călătoria trebuie să onoreze corpul fizic şi unicitatea sinelui în contact cu cei din jur. Acceptaţi lucrul cu sinele şi permiteţi-i evoluţia.

Vă este frică să deveniţi apropiaţi de voi înşivă—să rămâneţi singuri cu voi. Din voi, intimitatea, liniştea, dragostea de sine şi folosirea propriei energii se vor transfera în relaţia cu celălalt.

Momentan, sexualitatea nu vă este extrem de clară din cauză că vă amplificaţi şi vă studiaţi frecvenţele. Împreunarea corporală, chiar într-o simplă îmbrăţişare, permite un schimb de frecvenţe. Experienţa sexuală, fluxurile hormonale intracorporale vă invadează organismele. Hormonii activează anumite energii la nivel intracelular, iar esenţele celor doi parteneri trec dintr-unul în celălalt. Din acest motiv, după o experienţă sexuală vă este imposibil să eliminaţi din voi energiile celuilalt. Deşi refuzaţi să rămâneţi cu persoana respectivă, experienţa sexuală rămâne datorită transferului electromagnetic.


Treceţi prin modularea frecvenţei, învăţând să o amplificaţi pentru pragul de informare constantă, dragoste de sine şi intimitatea cu voi. Poate să vi se pară confuz şi chiar înspăimântător să puneţi în practică ce învăţaţi acum despre voi înşivă şi despre fuziunea cu celălalt. Cu cât conştientizaţi mai bine procesele, cu atât veţi putea să controlaţi cum să vă folosiţi corpul, unde să-l conectaţi şi unde să-l aşezaţi, mai ales cu cine să fuzionaţi prin sexualitate.

Sursa: extras din cartea- "Mesaje din Constelatia Pleiadelor" - Barbara Marciniak

luni, 1 septembrie 2014

SEXUALITATEA-PUNTEA SPRE NIVELURILE SUPERIOARE ALE CONSTIINTEI -PARTEA I




Atunci când biblioteca din voi a fost amestecată, iar ADN-ul împuţinat până la limită de date şi de memorie, sexualitatea v-a rămas întreagă în corpul fizic. I s-a dat destinaţia de reproducere, desigur—ca o modalitate prin care specia şi-ar menţine esenţa şi s-ar conserva în timp. Adânc în mecanismul sexualităţii găsiţi o frecvenţă tangibilă, căutată de mulţi, dar înţeleasă de puţini. Se numeşte orgasm.

Scopul său iniţial a fost răstălmăcit până în prezent. Corpul a uitat orgasmul cosmic de care este în stare, din cauză că societatea v-a inoculat timp de mii şi mii de ani ideea că sexualitatea ar dăuna. V-a pistonat ca să vă ţină sub control, să nu căutaţi libertatea pe care sexualitatea v-o pune la dispoziţie. Ea vă pune în legătură cu frecvenţa extazului, care va mijloceşte contactul cu divinitatea şi cu informaţia.

Are un renume rău pe planetă şi chiar în propria voastră structură celulară. Nu datează din timpul acestei existenţe; ţine de mii de ani de practică eronată. E musai să spulberaţi conotaţiile negative din jurul sexualităţii din chiar aceasta existenţă, dar şi să examinaţi cum v-aţi putea folosi energia sexuală prin toate eurile multidimensionale.

Organele sexuale sunt căi ale plăcerii prin care se transmit frecvenţe curative şi stimulative pentru corp şi care conferă înălţare spirituală. Este atât de prost înţeleasă pe Pământ, că ori de câte ori se petrece între doi indivizi, arareori arc o legătură cât de mică cu spiritualitatea. De fapt, ea invocă o spiritualitate eliberată şi care se priveşte pe sine ca pe un creator Şi totuşi, este puntea care vă duce spre nivelurile superioare ale conştiinţei.

V-am vorbit de persoanele care se slujesc de lumină. După ce au reuşit să-şi găsească partenerii potriviţi pentru o relaţie monogamă, au atins aceste stări înalte de conştiinţă. Monogamia tinde să se preteze majorităţii foarte bine deoarece vă găsiţi un corespondent stabil pentru frecvenţa voastră. În cazul mai multor parteneri, aveţi tendinţa să vă ascundeţi identitatea: aici daţi câte puţin, dincolo puţin, iar sămânţa voastră se împrăştie. Cel mai bine este să vă limitaţi la o singură persoană, dar nu este neapărat necesar să staţi lângă aceeaşi persoană toată viaţa. Fiţi credincioşi, deschişi, împărţiţi totul cu persoana de lângă voi şi alegeţi acelaşi drum. Dacă este pentru toată viaţa, minunat. Dar dacă nu-i aşa şi ajungeţi într-o situaţie când nu mai comunicaţi şi nu vă mai ajutaţi reciproc, simţind că nu puteţi face saltul alături de persoana de lângă voi, puneţi-i capăt şi găsiţi pe altcineva care se acordă cu vibraţia voastră.

În existenţa intimă se dezvoltă încrederea. Vi se parc greu să aveţi încredere în voi, fiindcă nu aveţi un model de urmat. Dar printr-o relaţie învăţaţi să vă încredeţi, fiindcă relaţia în sine vă reflectă ca o oglindă, arătându-vă tot ce nu puteţi vedea din perspectiva voastră. Vă puteţi vedea cumva din exterior ori de câte ori aţi deschis un canal de comunicare prin sexualitate şi intimitate, dar nu când le folosiţi ca pe o distracţie lejeră cu celălalt. Mulţi v-aţi folosit sexualitatea ca să vă distraţi, fără să aprofundaţi intimitatea. Simţiţi cum se acumulează energii privind în ochii celuilalt şi, înfierbântându-vă, în loc să vă exploraţi atât intim cât şi spiritual, vă blocaţi unii centri ai simţirii, intraţi în carapace şi vă rezumaţi la sexul primitiv, genital, fiindcă celălalt este prea înspăimântător şi intens, cel în care trupurile şi spiritele vi se unesc în totalitate. Uneori sexul nebun este nemaipomenit şi minunat. Noi doar vă sugerăm că mai există şi altceva în afară de el. Multe altele, iar nimeni nu vă împiedică să încercaţi, în afară de frica de a renunţa la gardă şi la limite.

Multe din fricile pe care le aveţi le-aţi creat singuri, prin comportamentul din viaţa sexuală. Istoria propriei sexualităţi vă afectează nespus sufletul, care o reverberează mai departe în tot corpul. Nu vreţi să ţineţi seama de adevăr fiindcă uneori vă doare prea tare şi vă auto-pedepsiţi. Nu vă mai judecaţi, adoptaţi o atitudine neutră—orice aţi descoperi, oricât de infam vi s-ar părea sau de dificil, indiferent de violenţa pe care o implică. Pricepeţi că aţi fost puşi să acumulaţi date şi să vă înţelegeţi pe voi înşivă.

Sexualitatea este o frecvenţă. Este tot ce v-a mai rămas după înlăturarea istoriei, a amintirilor şi a identităţii voastre. Numai sexualitatea vă mai permite acum să descoperiţi cum eraţi înainte.

Bineînţeles, nu vi s-a mai spus asta niciodată. Ne permitem acum să imputăm Bisericii secretizările. Ne cerem scuze de pe acum membrilor oricărei biserici. Ele au apărut ca organizaţii menite să controleze religia şi dezvoltarea spirituală şi să ofere multora un loc de muncă, să impună ierarhii şi grupuri privilegiate. Puţine au fost cazurile când o biserică a ţinut să informeze într-adevăr oamenii. De obicei, nu vedeţi biserica în ipostaza unei surse de informare. Însă orice religie care informează operează pe frecvenţa adevărului.

Tărâmurile spirituale au fost zăvorâte în calea corpului omenesc. Datorită şansei pe care sexualitatea le-a acordat-o oamenilor de a-şi recăpăta memoria, de a intra în legătură cu eul spiritual şi cu creatorul spiritului lor şi, în fond, de a regăsi tărâmul spiritual interzis, bisericile au ajuns să promoveze sexualitatea în scopul procreării. V-au convins că singurul motiv pentru care vă este oferită sexualitatea este ca să faceţi omuleţi.

I s-a creat o reputaţie foarte proastă sexualităţii. Femeilor li s-a tot repetat că trebuie să suporte sexualitatea ca să-şi slujească bărbaţii şi nu pot controla procesul naşterii. Iar ele au crezut; până astăzi, consideraţi că nu vă puteţi controla acea parte corporală. Nu-i adevărat — trebuie să înţelegeţi că doar voi decideţi dacă să aveţi un copil sau nu. Nu-i atât de complicat pe cât aţi fost făcute să credeţi. Decizia şi intenţia sunt cele două componente ale materializării. Inclusiv în chestiunea naşterii. Dacă femeile ar fi avut această capacitate în ultimele milenii, dacă şi-ar fi putut explora sexualitatea fără teama continuă de a nu rămâne însărcinată, probabil că ar fi descoperit, alături de bărbaţi, că sunt mult mai libere decât li s-a spus.

Descoperirea frecvenţei ultime a sexualităţii reiese din experienţa dragostei. Nu arc nici în clin nici în mânecă cu heterosexualitatea ori homosexualitatea. Mai degrabă, este în strânsă legătură cu cele două fiinţe umane care îşi provoacă reciproc plăcerea într-un mod care deschide frecvenţele conştiinţei. Omul nu a făcut decât să amestece o groază de norme externe în individualitatea expresiei sexuale.

Dragostea trebuie dezvoltată în cadrul fiecărei relaţii. Iubindu-l şi cinstindu-l pe celălalt nu mai contează că sunteţi diferiţi ca bărbat şi femeie. Contează doar vibraţia iubirii şi căutarea ei, pe care le împliniţi în momentul fuzionării flăcării duble, parte femeiască şi parte bărbătească.

Normal ar fi ca sexualitatea să fie explorată prin sentimente. A treia şi a patra chakră vă pun în legătură cu eurile emoţional şi compasional, care stabilesc legătura cu eul spiritual. Acesta din urmă este partea multidimensională din voi—prin care sunteţi prezenţi simultan în mai multe forme. Cu acordul vostru, aţi fost trimişi în misiune pentru a conştientiza toate realităţile în care vă aflaţi. Conştiinţa vă permite să abordaţi diverse frecvenţe, să vă amintiţi adevărata identitate şi să modificaţi ritmul Universului acestuia.

Ne place atât de mult să vorbim despre sexualitate fiindcă este un mister de nepătruns pentru pământeni. Anumite şcoli mistice au avut oarece informaţii despre utilizarea tainică a sexualităţii. Sunteţi toţi fiinţe electromagnetice şi când intraţi în contact fizic cu un alt om, vă împletiţi frecvenţele unul cu celălalt. Dacă acestea sunt determinate de frecvenţa dragostei, se pot întâmplă lucruri incredibile.

Sursa: extras din cartea- "Mesaje din Constelatia Pleiadelor" - Barbara Marciniak

sâmbătă, 30 august 2014

CAND VORBITI DESPRE IUBIRE



Cand vorbiti despre iubire priviti tandru lumea care va aduce in privire descatusari de miracole, energii sublime, gandul ca suntem toti unul va inalta sufletele, magia iubirii atinge pana si ultimul razvratit al sortii. Cand vorbim despre iubire, inimile noastre tresalta in simbioza simturilor, buzele se-nrosesc, bratele se deschid, fiinta este cuprinsa de fiori sublimi. Cand vorbim despre iubire ne deschidem pe noi insine ca pe un album in care sunt cele mai frumoase fotografii de familie. Iubirea ne da un tel, un scop, sa facem din viata un scenariu de film care o data ce este transpus in pelicula, sa placa privirilor, sa capteze ca un magnet, sa vrajeasca, sa deschida usa inimii.

Iubirea nu trebuie ascunsa in cufarul fiintei, doar pentru ca ea este stralucitoare precum un diamant pretios de frica ca ar putea sa fie furat, ea se poarta la vedere, este prezenta, vie, vibranta, mereu jucausa. Ea se transpune in multe feluri, conditia esentiala este sa o lasi sa fie. Exista o data cu iubirea, nu in paralel; ca si  cand ar fi ceva ce nu va uneste niciodata. Ea uneste mereu, impleteste intr-o capodopera inedita felul cum simti si te raportezi la inima celorlalti. Cand vorbim despre iubire zambim, ne simtim inaltati, este starea perfecta de a fi, de a exista in Creatie. Iubirea nu este ceva palpabil, ceva care sa atingi si sa-ti promita simtului ca faci alegerea perfecta pentru tine. Daca in romanul vietilor voastre, compus din masura alegerilor pe care le-ati facut, inca va simtiti inaltati si iubitori, inseamna ca ati ales mereu constient, ati dat insemnatate si valoare vietii voastre. Daca insa, alegerile pe care le-ati facut in anumite momente ale vietii au inclinat balanta catre durere si lipsuri, catre boala si tristete, nu va ingrijorati; totul este divin asistat  si conform cu alegerile voastre. Nimeni dragilor, nu va poate obliga sa experiementati ceea ce nu doriti.

Traiti cu iubire orice clipa care va bate la usa vietii, incununand-o cu placere si entuziasm. Cand vorbiti despre iubire, nu va incruntati dragilor, caci impotriva iubirii nu te poti mania ca cel pe care-l iubesti/o iubesti nu impartaseste in egala masura iubirea cu tine. Nu judecati si nu vorbiti despre iubire ca despre un trecut dureros si plin de amaraciune. Orice lectie este acolo cu un rost anume si va pune in fata provocarea de a alege cu inima sau a cade prada instinctelor judecatii sau neintelegerii.

Simtiti-va copii caci ei sunt emisarii iubirii pe Pamant. Inocenta si spiritul mereu jucaus al copiilor, va amintesc de faptul ca in inima voastra, sunteti mereu copii si ati dori sa stati in acesta sublima stare de a fi. 

Cand vorbiti despre iubire, lasati armele toate jos, caci nu plecati la razboi. Inimile se cuceresc cu bratele deschise, cu frumusete, duiosie, creativitate, cu atentie, implicare, devotament si foarte multa rabdare. Dragilor, nu sunteti in postura de a alerga dupa trofee de cucerit, nu asa se procedeaza cand presupui ca iubesti neconditionat. Inimile voastre iubesc neconditionat atunci cand izvorasc constant fara oprelisti, din esenta, din Sursa. Dincolo de jocul de tatonare al iubitilor, prin care vor sa se descopere iubirea, se ascunde de fapt increderea pe care si-o acorda fiecare in relatiile pe care le au. Iubirea nu presupune rigiditate, posesivitate sau unitati de masura. Iubirea este o joaca;daca nu stiti ce inseamna, indrazniti sa fiti copii si sa lasati ca totul sa curga lin si fara prea multe intrebari. Simtiti, lasati-va prada, dar in sensul constructiv al cuvantului, lasati-va invaluiti de mantia transformatoare si veti simti renasterea fiintei.

Cand vorbiti despre iubire neconditionata, dar nu stiti ce inseamna, ati facut un pas important catre voi. Va amintiti. Satui de experimentat iluzia, va intoarceti la identitatea voastra. Omul in mod inconstient, a fost plecat toata viata in redescoperirea iubirii neconditionate, iubirii adevarate. A gasit exprimarea ei in toate formele si a cautat sa inteleaga tainele dar bazandu-se pe minte, pe ratiune. Ceea ce a iesit, a fost rodul alegerilor.

Vorbiti despre iubire, mai mult decat ati vorbi despre bani, sau despre cum sa-i faceti. Nu banii sunt scopul in viata. Vedeti foarte bine ca daca se pun banii mereu pe primul loc, nu puteti simti iubirea. Iubirea de bani nu este iubire, este iluzie. Banii se duc, ei sunt o valoare de schimb, iubirea ramane mereu constanta in inimi, banii sunt efemeri, iubirea este si va fi intotdeauna vie. 

Cand vorbesc despre iubire ma gandesc la familia de suflet si la rabdarea ei eterna, ma gandesc la invatatura plina de adevar ce ne-o dau cu infinita iubire si rabdare. Cand vorbesc despre iubire, las Sinele Superior sa vorbeasca cu intelepciune si cu placere, caci tot cea ce-mi spune este lumina.

Cand aratam iubire suntem cei mai bogati, caci dam din noi insine acolo unde este nevoie, iubirea nu saraceste nicodata. Sentimentul de a fi in iubire nu poate fi transmis prin cuvinte deoarece acesta apartine Viului, iluzia nu poate descrie ceea ce este viu.

Dragilor, fiti iubire neconditionata si vorbiti despre iubire ca despre cea mai frumoasa experienta ce v-a fost data sa o traiti.

Noi suntem iubire, Noi suntem Unul!


O fiinta de lumina.

miercuri, 27 august 2014

PREZENTA "EU SUNT"



Prezenta “Eu Sunt” este starea de spirit pe care o atingem cand ne conectam cu Sinele nostru Inalt, cand ne conectam cu Sursa, cu Dumnezeu. Pentru a fi incarcati cu energie, pentru a ne revitaliza spiritul, fiecare dintre noi se poate conecta la starea de pace si iubire interioara. Acesta conexiune cu esenta noastra divina, ne ofera calm, putere, inspiratie, energie, intr-un cuvant “resursa” pentru echilibru si bunastare.

Cand adormim, sufletul nostru dezbraca aceasta haina umana si se revitalizeaza; ca si cand ati spune ca se odihneste,sau ca se impamanteaza, insa aici este vorba de energie. Asa dupa cum bagati aparatele electocasnice la o sursa de curent, tot asa si sufletul are nevoie de energie, deoarece pentru toate activitatile intreprinse zilnic, este nevoie de energie.

Cand corpul nostru oboseste, obisnuim sa zicem –“nu mai am energie” sau “ma/ne simt/simtim vlaguit(iti)”. Pentru toate activitatile cotidiene, energia practic, este insuficienta pentru a pastra corpul sa functioneze normal, la aceiasi intensitate ca atunci cand va treziti. Acesta parea sa fie un mare minus al oamenilor. Orele petrecute mult prea mult la munca fara pauze, nu fac bine acestui corp. Pe langa mancarea inadecvata si plina de multe chimicale, lipsa odihnei, slabirea sistemului imunitar; toate acestea genereaza stres, deoarece corpul trimite semnale la creier ca este suprasolicitat. Ignorarea acestor semnale duce la boala, anxietate si multe cele.

Cand ne conectam la Sinele nostru Superior, traim de fiecare data renasterea fiintei, este locul unde esti imbratisat de iubire, liniste, in muzica placuta a sferelor interioare iti recapeti suflul, te contopesti cu energia Unitatii. Modul prin care putem sa ne conectam cu prezenta “EU SUNT” se face prin diferite tehnici de meditatie.

Tot ceea ce va face placere reprezinta o meditatie in sine. Va place sa va adapostiti la umbra unui copac, sa ascultati vantul cum mangaie frunzele , sa mergeti desculti pe pamant, sa ascultati muzica, sa pictati, sa scrieti poezii, sa compuneti melodii, sonete, sa calariti calul s.a.m.d. Tot ceea ce va umple de lumina si calm, va destinde, va aduce buna dispozitie, nu trebuie sa lipseasca din viata vostra.

Frumusetea si simplitatea lucrurilor si trairilor voastre va face sa intelegeti ca universul nu este complicat in esenta, insa modul cum este perceput, tine de perceptia fiecaruia.
Muzica de ambient, precum si diferite frecvente, va acorda cu voi insiva, va deschid porti nebanuite; o data ce ai simtit iubire si lumina din izvorul nesecat interior, perceptia identitatii devine clara si totul devine mai usor, mult mai usor.

Conectati-va la Creator, luati pauza sa fuzionati cu universul interior, sa fiti in liniste iar armonia si pacea nu vor intarzia sa apara. Veti putea sa faceti lucruri pe care nu le-ati facut nicodata, sa capatati incredere in fortele proprii, sa schimbati tot ceea ce nu va aducea bunastare si fericire. Ganditi mereu pozitiv, atrageti in viata voastra lumina, fiti mereu iubitori, iertatori si rezultatele se vor vedea negresit.

Cu foarte mare consideratie,

O fiinta de lumina.